Lider UDMR: Suntem de acord cu desființarea Secției speciale, dar atribuțiile să nu revină la DNA, ci să se înființeze o structură în Parchetul General. PNL are aceeași poziție

Lider UDMR: Suntem de acord cu desființarea Secției speciale, dar atribuțiile să nu revină la DNA, ci să se înființeze o structură în Parchetul General. PNL are aceeași poziție

Csoma Botond, liderul grupului parlamentar UDMR din Camera Deputaților, a anunțat că UDMR e de acord cu desființarea Secției speciale pentru magistrați (SIIJ), dar nu vrea ca atribuțiile secției să revină la DNA, ci să fie preluate de un departament special din Parchetul general, potrivit publicației  Maszol.ro .

El a spus că a discutat și cu ”colegii din PNL”, care susține aceeași idee.

El a citat în sprijinul opoziției față de revenirea la DNA a atribuțiilor de investigare a magistraților presupusele abuzuri ale DNA, dând ca exemplu cazul procurorilor de la DNA Bihor: ”Am văzut la DNA Bihor cum se fabricau dosare judecătorilor care nu erau de acord cu rechizitoriile DNA”.

”Suntem de acord cu desființarea Secției Speciale, dar le-am spus celor de la USR că nu suntem de acord ca aceste atribuții să revină la DNA. Vrem garanții ca abuzurile petrecute în trecut să nu se repete. Solutia ar fi să se înființeze o structură în cadrul Parchetului general, sub controlul procurorului general sau a adjunctului desemnat de acesta”, a mai spus Csoma Botond pentru Maszol.ro.

El a adăugat că și liberalii sunt de acord cu această poziție. ”Nu trebuie să oferim nici un spațiu șantajului în lupta anticorupție. Vor fi necesare alte negocieri în coalitie înainte să înaintăm un proiect de lege”, a mai spus liderul UDMR.

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat pe 5 ianuarie la B1 TV că desființarea Secției Speciale care anchetează magistrații va fi desființată până la sfârșitul lunii martie printr-o procedură de urgență în Parlament. 


populare
astăzi

1 BREAKING General american / „Forțele NATO ar putea captura regiunea puternic fortificată Kaliningrad a Rusiei într-un interval de timp de care nu s-a m…

2 Cine e Mihaela Rădulescu? / Speculațiile presei din Italia

3 VIDEO Schemă mai tâmpă de furt nu există / Cele 30 de mașini de la cancelaria premierului au avut consum mediu de 20 litri / 100 km

4 BREAKING Președintele României, declarații dure despre serviciile secrete într-o publicație germană

5 Uite un articol care chiar merită citit despre „Baronii Hranei”