Liderii PNL, prezență inedită în mijlocul comunității românești din Paris

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, și europarlamentarul Rareș Bogdan au participat la slujba de la Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail”, din Paris, unde comunitatea românească se adună săptămână de săptămână.

„Biserica nu este doar locul sfintei rugăciuni, ci și acela care reunește comunități legate de credință și valori comune. Tot așa, în Paris, la Catedrala „Sfinții Arhangheli Mihail, Gavriil și Rafail”, comunitatea românească se adună săptămână de săptămână. Este un lăcaș foarte vechi, construit între 1475-1485 și cumpărat de statul român în 1882, pentru a găzdui Catedrala Mitropolitană a Europei Occidentale.

M-am bucurat să fiu și eu astăzi printre românii stabiliți în capitala Franței și în împrejurimi, cu atât mai mult cu cât este o zi atât deosebită pentru credincioși: Lăsata secului, cum o numim popular. Un loc cu o energie aparte, în care își găseau liniștea - și, poate, inspirația - personalități definitorii ale culturii noastre din exil, precum Emil Cioran, Mircea Eliade, Eugen Ionescu, Virgil Gheorghiu, Constantin Brâncuși, Anna de Noailles ori Sergiu Celibidache.

Apreciez și îi sunt recunoscător Înaltpreasfințitului părinte Iosif, arhiepiscopul ortodox român al Europei Occidentale, pentru tot ce face aici pentru comunitatea noastră. La slujba pe care a oficiat-o au participat peste 400 de români, nu doar din țară, dar și din Republica Moldova și Ucraina.

Biserica românească din diaspora menține aici identitatea creștină și națională și trebuie să primească în continuare sprijinul țării-mamă. L-am asigurat pe Înalt Preasfinția Sa - dar și pe toți românii prezenți aici - că promovarea și protejarea valorilor și tradițiilor românești, în țară sau peste hotare, rămâne o prioritate pentru noi.” a postat Nicolae Ciucă pe pagina sa de socializare.


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker