Liderii UE se vor întâlni într-un summit special la 28 mai, la Bruxelles, imediat după alegerile europarlamentare (oficialităţi)

Liderii Uniunii Europene se vor întâlni cel mai probabil în cadrul unui summit special la Bruxelles, la 28 mai, la două zile după alegerile pentru Parlamentul European, pentru a stabili cine ar urma să conducă executivul european în următorii cinci ani, au declarat vineri trei înalte oficialităţi europene pentru Reuters.

Reuniunea, similară celei desfăşurate după scrutinul precedent, din 2014, le va da liderilor UE şansa să vorbească despre preferinţele pentru cel care îi va urma lui Jean-Claude Juncker în funcţia de preşedinte al Comisiei Europene.

Parlamentul, care se va întruni la 2 iulie după scrutinul din 23-26 mai, face presiuni asupra Consiliului European să-l nominalizeze pe succesorul lui Juncker dintre candidaţii cap de listă ai partidelor care vor câştiga alegerile. Dar mulţi lideri naţionali sunt reticenţi în a accepta acest aşa-numit proces Spitzenkandidaten.

Este de aşteptat ca preşedintele Consiliului European, polonezul Donald Tusk, să anunţe planurile pentru acest summit special din 28 mai în timpul reuniunii informale a şefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană de la Sibiu, de joia viitoare. Liderii UE urmează să nominalizeze oficial un şef al Comisiei Europene la summitul care va avea loc la Bruxelles în 20-21 iunie. Persoana nominalizată va avea apoi nevoie de susţinerea noului Parlament European rezultat în urma alegerilor din 23-26 mai. AGERPRES


populare
astăzi

1 Cătălin Măruță revine la Antena 1 și preia „Furnicuțele” după plecarea de la Pro TV

2 Cum alungi cârtițele din grădină fără să le faci rău: Soluții ecologice și eficiente

3 Angajații își pot verifica și corecta datele contractelor de muncă

4 E-Terra, reluată integral / Experți și notari au acces, termene prelungite pentru 94.000 de cereri

5 Ce țeapă! / Măruță preia „Furnicuțele” de la Denise Rifai, care anunță un nou proiect Antena 1