Liderul minorității turce din Bulgaria, împotriva referendumului pro-Erdogan

Liderul minorității turce din Bulgaria, împotriva referendumului pro-Erdogan

Liderul istoric al minorității turce din Bulgaria, Ahmed Dogan, l-a acuzat vineri pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan că încearcă să restabilească 'sultanatul' otoman, calificând drept 'nebunie' referendumul instituțional organizat de Ankara în aprilie, informează AFP.

Acest referendum, prevăzut pentru 16 aprilie, ar putea transforma republica moștenită de la Kemal Ataturk în 'sultanat', a declarat Dogan, liderul principalului partid al minorității turce bulgare, Mișcarea pentru Drepturi și Libertăți (MDL), într-un 'mesaj politic' scris.

Referendumul turc, prin care Erdogan speră să obțină o consolidare a puterilor prezidențiale, este o 'nebunie' ce vizează 'să restabilească și să confere legitimitate unui neo-otomanism', a adăugat Dogan, cu referire la fostul imperiu turc.

Comunitatea turcofonă din Bulgaria pare să fie divizată înainte alegerile legislative bulgare anticipate din 26 martie.

Dogan și-a exprimat îngrijorarea cu privire la 'presiunile, racketul, șantajul și amenințările' constatate, potrivit lui, în timpul campaniei electorale turce, inclusiv în diaspora din Europa.

'Miza este imensă. Nu vom fi surprinși de un transfer al conflictelor și confruntărilor în Balcani și în Europa', a subliniat Dogan.

Al treilea partid al Bulgariei până în prezent, cu circa 15% din sufragii, MDL, tradițional rezervat față de Erdogan, se confruntă cu o concurență din partea unei noi formațiuni turcofone, Dost, susținută deschis de puterea turcă.

Acest sprijin a dus la o degradare a relațiilor dintre Bulgaria și Turcia, Sofia acuzând Ankara de 'ingerință' în politica sa internă. Ambasadoarea Bulgariei în Turcia, Nadejda Neinski, a fost chemată joi la Sofia, pentru 'consultări'.

Cu toate acestea, premierul interimar al Bulgariei, Ognian Gerdjikov, a dat asigurări vineri că va face în așa fel încât aceste 'tensiuni' cu Ankara să se aplaneze.

În contextul crizei diplomatice între UE și Turcia, Sofia este îngrijorată de posibilitatea ca Ankara să-și deschidă frontiera cu Bulgaria pentru migranți, al căror aflux s-a redus puternic.

Minoritatea turcă din Bulgaria număra circa 700.000 de persoane. Circa 200.000 de turcofoni de naționalitate bulgară trăiesc în Turcia, dintre care o treime participă în mod regulat la scrutinele bulgare.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…