Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, ar împlini 40 de ani. Regimul de la Phenian nu a confirmat niciodată data de naștere a dictatorului

Liderul nord-coreean, Kim Jong Un, ar împlini astăzi 40 de ani, dar mass-media de stat continuă să nu destăinuie de zeci de ani data nașterii sale.

Kim Jong Un și fiica sa Ju-ae

Kim Jong Un și fiica sa Ju-ae FOTO EPA EFE

Potrivit Reuters , ziua de naștere a lui Kim Jong Un ar fi pe 8 ianuarie, cu toate că regimul său nu a confirmat niciodată data. Guvernul american listează anul nașterii dictatorului nord-coreean ca fiind în anul 1984, ceea ce ar însemna că acesta este în vârstă de 40 de ani.

Zilele de naștere ale tatălui și bunicului lui Kim, care i-au precedat la conducere, sunt sărbători naționale în statul autoritar.

Presupusa dată de naștere a lui Kim Jong Un a trecut însă întotdeauna fără a fi menționată în mass-media sau în calendare.

Data aproape că a fost confirmată în ianuarie 2020, atunci când autoritățile au recunoscut că Kim Jong Un a primit urări de ziua sa de la fostul președinte american Donald Trump , deși nu s-a menționat data exactă.

Anul acesta, agenția de știri de stat KCNA a arătat astăzi că liderul a vizitat o fermă de pui însoțit de fiica sa și de oficiali de rang înalt.

Agenția de informații din Coreea de Sud a declarat în acest an că se crede că fiica, cunoscută sub numele de Ju-ae, ar putea fi un posibil succesor.

Guvernul lui Kim este puternic sancționat din cauza programelor sale de arme nucleare și rachete balistice, precum și din cauza abuzurilor asupra drepturilor omului.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Restaurarea Castrului Arutela pe Valea Oltului, ținta ironiilor online

2 Străpungerea iminentă a primei galerii din cel mai mare tunel rutier al României, pe A1 Lugoj-Deva

3 Cine îi plătește? / Călin Georgescu, la mănăstire, sub paza a cel puțin 12 bodyguarzi

4 Cine sunt judecătorii CCR care au votat amendamentul anti-Fritz

5 „Virus", hackerul care a atacat NASA, prins la Sinaia cu un mecanism secret