Liderul palestinian Mahmoud Abbas a respins planul de pace israeliano-american în Consiliul de Securitate al ONU

Liderul palestinian Mahmoud Abbas a respins planul de pace israeliano-american în Consiliul de Securitate al ONU

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a anunţat solemn marţi, în faţa Consiliului de Securitate al Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), respingerea planului de pace israeliano-american, pe care l-a calificat drept "şvaiţer elveţian" care nu aduce suveranitate poporului palestinian, informează AFP.

"Respingem planul israeliano-palestinian" care "pune în discuţie drepturile legitime ale palestinienilor", a declarat Abbas, agitând o hartă mare a Palestinei aşa cum o doreşte SUA.

"Am respins acest plan pentru că Ierusalimul de Est nu ar face parte din Palestina şi aceasta este suficient pentru a-l refuza", a precizat Mahmoud Abbas. Planul ar face din Palestina "un stat fragmentat", fără control aerian, fără control maritim, a spus Abbas.

"Care dintre voi ar accepta un astfel de stat?", a întrebat preşedintele palestinian, adresându-se reprezentanţilor celor 15 membri ai Consiliului de Securitate şi evocând o situaţie de "apartheid".

Subliniind că pledează "în favoarea unei păci juste" pentru 13 milioane de palestinieni, Mahmoud Abbas a enumerat toţi paşii făcuţi de poporul său pentru a se dota cu un stat, la nivel internaţional şi naţional.

La cinci zile după ce Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump şi artizanul planului de pace american dezvăluit la 28 ianuarie, a venit în faţa Consiliului de Securitate al ONU, Mahmoud Abbas încearcă la rândul său, venind la ONU, să adune susţinători pe plan internaţional pentru respingerea iniţiativei americane.

Cu toate acestea, el a trebuit să renunţe să ceară un vot asupra unei rezoluţii critice la adresa planului american, din cauza sprijinului internaţional insuficient şi a presiunii enorme exercitate de SUA asupra ţărilor membre ale Consiliului de Securitate, potrivit diplomaţilor.AGERPRES


populare
astăzi

1 VIDEO Iranul a umblat la „cutia cu maimuțe”?

2 Un secret bine păzit, inexpugnabil, al Iranului

3 VIDEO A devenit doar o chestiune de moment până când Alexandra Stan va umbla goală pe stradă?

4 Povestea acestui iranian arată, încă o dată, ce mică și surprinzătoare este lumea în care trăim...

5 Uite un caz despre ce înseamnă școală și justiție în Ro...