Liderul republicanilor din Senatul american, un al doilea moment lung de absenţă într-o conferinţă de presă VIDEO

Liderul republicanilor din Senatul Statelor Unite, Mitch McConnell, a stârnit miercuri îngrijorări serioase cu privire la starea sănătăţii sale, fiind victima unui lung moment de absenţă în mijlocul unei conferinţe de presă, pentru a doua oară într-o lună.

În timp se afla în statul său Kentucky, senatorul McConnell, în vârstă de 81 de ani, a părut paralizat timp de aproximativ 30 de secunde, incapabil să răspundă unui reporter în conferința de presă, care îl întrebase despre dorinţa sa de a candida în 2026.

„Senatorul McConnell s-a simţit momentan ameţit şi a făcut o pauză în timpul conferinţei sale de presă”, a declarat purtătorul său de cuvânt. Anturajul său a precizat că acesta va consulta un medic înainte de următoarea întâlnire publică.

Nu e primul episod de acest fel

Liderul republican a avut parte de un episod foarte asemănător pe 26 iulie, paralizând fără motiv în mijlocul unei conferinţe de presă la Capitol Hill, înainte ca anturajul său să-l invite să plece, arată Agerpres.

Întrebată despre starea lui Mitch McConnell, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, i-a urat „însănătoşire grabnică”.

Mitch McConnell, lider incontestabil al republicanilor în Senat din 2015, s-a aflat, în această calitate, în fruntea luptei împotriva politicilor administraţiei preşedintelui democrat Barack Obama (2009-2017), dar şi în cea pentru sprijinirea lui Donald Trump, care a ajuns la putere în ianuarie 2017.

În martie, senatorul octogenar a fost internat în spital după o cădere în timpul unei cine private care i-a produs o comoţie cerebrală, o coastă ruptă şi aproape şase săptămâni de pauză pentru recuperare.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

4 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

5 BREAKING Fapte penale ale miniștrilor PSD mușamalizate la Ministerul Muncii