Liga I: ASA Târgu Mureș a prins ultimul loc de play-off după 1-0 cu FC Botoșani

ASA Târgu Mureș a învins-o pe FC Botoșani cu scorul de 1-0 (1-0), sâmbătă seara, pe teren propriu, în etapa a 26-a a Ligii I de fotbal, ultima a sezonului regulat, și a prins ultimul loc de play-off. ASA, condusă de pe banca tehnică de ''interimarii'' Carol Fekete, Adrian Mutu și Gabriel Mureșan, s-a impus prin golul marcat de George Țucudean (14).

FC Botoșani a avut șansa egalării, în min. 75, dar mingea expediată de Gabriel Vașvari din lovitură liberă de la 30 m a fost respinsă în bara transversală de Eduard Stăncioiu.

În tur scorul a fost egal, 1-1.

Mureșenii veneau după două eșecuri cu același scor, 0-1. FC Botoșani a pierdut toate cele trei meciuri din 2016 cu 0-1.

ASA va intra în play-off cu 19 puncte, iar FC Botoșani va începe play-out-ul cu 13.

ASA Târgu Mureș — FC Botoșani 1-0 (1-0), stadion "Trans-Sil" — Tg. Mureș
A marcat: George Țucudean (14).
Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitru de rezervă: Vasile Marinescu (București), Daniel Mitruți (Craiova); arbitru de rezervă: Adrian Illyes (Ploiești)
Observatori: Ioan Onicaș (Zalău) — CCA, Cătălin Cursaru (Ploiești) — LPF

AGERPRES


populare
astăzi

1 „Era foarte supărat pe emigranți. Efectiv m-am simțit batjocorit, umilit / I-am explicat că anul trecut am plătit taxe de 5.000 de lire, nu m-a înțeles”

2 Surpriză în cursa pentru șefia Parchetelor: cine vrea să conducă Parchetul General, DNA și DIICOT. Calendar și data rezultatelor

3 Țările în care românii își fac cumpărăturile mult mai ieftin ca acasă. „Calitatea e mult mai bună ca la noi, prețurile mai mici”

4 „Cred că un soldat ar spune mulțumesc”. Un vlogger rus prezintă rația individuală de hrană din Armata Română

5 Român în Ucraina / „L-am ucis pe rus și nu am simțit nimic. A fost ca într-un joc video”