Liga I: FC Voluntari - CS Universitatea Craiova 0-1

CS Universitatea Craiova a învins-o pe FC Voluntari cu scorul de 1-0 (1-0), vineri seara, în deplasare, într-un meci din etapa a 25-a a Ligii I de fotbal.

Universitatea s-a impus prin golurile marcate de Nicuşor Bancu (33).

Finalul meciului a fost unul tensionat, după ce arbitrul a acordat un penalty pentru FC Voluntari iar apoi a revenit asupra deciziei. Marcel Bîrsan a arătat punctul cu var în urma unui contact în careul oaspeţilor între portarul Miodrag Mitrovic şi atacantul Daniel Benzar. Ulterior, Bîrsan a revenit asupra deciziei după ce s-a consultat cu arbitrul asistent Mihai Marius Marica. Reluările TV au arătat că Mitrovic a jucat mingea la faza respectivă şi nu a comis fault.

FC Voluntari venea după o victorie în deplasare, 3-2 cu ACS Poli Timişoara. Ilfovenii au o singură victorie în ultimele opt meciuri de acasă.

CSU Craiova nu mai câştigase de patru etape în deplasare (un eşec şi trei egaluri). Craiovenii sunt neînvinşi de şase etape, în care au obţinut patru victorii.

În tur scorul a fost egal, 1-1.

FC Voluntari - CS Universitatea Craiova 0-1 (0-1), stadion ''Anghel Iordănescu'' - Voluntari
A marcat: Nicuşor Bancu (33).
Arbitru: Marcel Bîrsan (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mircea Mihail Grigoriu (Bucureşti), Mihai Marius Marica (Bistriţa); arbitru de rezervă: Lucian Rusandu (Sfântu Gheorghe)
Observatori: Adrian Vidan (Bucureşti) - CCA, Valentin Mateescu (Ploieşti) - LPF
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români

5 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker