Lituania deschide o anchetă pentru cazuri de tortură vizând membri ai regimului belarus

Procurorul general al Lituaniei a deschis miercuri o anchetă penală împotriva unor membri ai regimului belarus ca urmare a acuzaţiilor de tortură ale militanţilor pro-democraţie, relatează AFP.

Procurorul Evaldas Pasilis a declarat că aplică legi ale jurisdicţiei universale care permit urmărirea penală pentru crime împotriva umanităţii comise oriunde în lume.

"Fiecare dintre noi, indiferent de naţionalitate, are acelaşi drept la viaţă şi demnitate", a spus Pasilis într-un comunicat.

Ancheta a fost deschisă după ce cetăţeanul belarus Maksim Kharoşin a depus o cerere la Ministerul public în care a reclamat faptul că a fost torturat în timp ce era în detenţie de către forţele de ordine din Belarus.

Niciun nume suspect nu a fost evocat deocamdată în ancheta lituaniană. Svetlana Tihanovskaia, lidera în exil a opoziţiei din Belarus, a salutat demersul şi a cerut şi altor ţări europene să facă acelaşi lucru.

''Încurajăm toate celelalte ţări să urmeze iniţiativa procurorului lituanian şi să înceapă anchetarea crimelor împotriva umanităţii comise de regimul belarus. Niciun caz nu ar trebui uitat, fiecare ar trebui investigat'', a declarat ea telefonic pentru AFP.

Lituania, care face parte din UE, a jucat un rol esenţial în mobilizarea internaţională pentru a sprijini manifestanţii din Belarus care contestă de câteva luni realegerea preşedintelui Aleksandr Lukaşenko.

În fiecare duminică, începând din luna august, zeci de mii de belaruşi manifestează pe străzile capitalei pentru îndepărtarea preşedintelui Lukaşenko.AGERPRES


populare
astăzi

1 Alegeri Ungaria 2026 / Primele rezultate parțiale oficiale. Sondajele de confirmă

2 Pe câți a sunat, toți l-au refuzat. Mircea Lucescu, dezvăluiri incredibile, cu câteva zile înainte să moară

3 De citit...Cam asta încearcă să facă acum PSD-ul cu Bolojan și a ieșit festivalul prostiei...

4 Un lider african cere Turciei un miliard de dolari și „cea mai frumoasă femeie”. Ce se întâmplă dacă nu i se îndeplinește solicitarea

5 „Aveam nevoie de banii din Fondul de rezervă ca să atenuăm criza din Golf, dar au fost tocați pe nimic”