Lituania, Slovacia, Letonia şi Estonia cer să se folosească active ruseşti îngheţate pentru reconstrucţia Ucrainei

Lituania, Slovacia, Letonia şi Estonia cer să se folosească active ruseşti îngheţate pentru reconstrucţia Ucrainei

Lituania, Slovacia, Letonia şi Estonia vor cere marţi confiscarea activelor ruseşti îngheţate de Uniunea Europeană pentru a finanţa reconstrucţia Ucrainei după invazia rusă, se arată într-o scrisoare comună făcută publică luni de cele patru state, potrivit Reuters.

La 3 mai, Ucraina a estimat la aproximativ 600 de miliarde de dolari suma necesară pentru reconstrucţia ţării după distrugerile produse de Rusia. Însă războiul este încă în plină desfăşurare, aşa că cel mai probabil suma va creşte semnificativ, se menţionează în scrisoare.

"O parte substanţială a costurilor pentru reconstrucţia Ucrainei, inclusiv compensaţiile pentru victimele agresiunii militare ruse, trebuie acoperită de Rusia", se arată în scrisoare, care urmează să le fie prezentată marţi miniştrilor de finanţe din UE.

Scrisoarea, consultată de Reuters, face de asemenea apel la UE să înceapă pregătirea de noi sancţiuni împotriva Moscovei.

"În cele din urmă, dacă Rusia nu opreşte agresiunea militară împotriva Ucrainei, ar trebui să nu mai existe nicio legătură economică între UE şi Rusia, pentru a garanta că nimic din resursele financiare, produsele sau serviciile noastre nu contribuie la maşina de război a Rusiei", se mai precizează în document.

Cele patru ţări menţionează că statele din UE şi alte ţări care au o poziţie similară au îngheţat deja active ale unor persoane şi companii ruseşti şi aproximativ 300 de miliarde de dolari reprezentând rezerve ale băncii centrale.

"Acum trebuie să identificăm mijloacele legale de a maximiza utilizarea acestor resurse ca o sursă de finanţare, atât a costurilor eforturilor neîntrerupte ale Ucrainei de a face faţă agresiunii ruse, cât şi a reconstrucţiei post-război a ţării", susţin statele semnatare.

"Confiscarea de active ale statului, cum ar fi rezerve ale băncii centrale sau proprietăţi ale companiilor de stat, are o legătură şi un efect direct în acest sens", adaugă ele.

Comisia Europeană a precizat miercurea trecută că poate verifica dacă legislaţiile naţionale şi ale UE permit să se confişte active ruseşti blocate, pentru a finanţa Ucraina, dar nu a menţionat rezervele băncii centrale. Diverşi oficiali ai UE au atras atenţia că decizia de a confisca active este riscantă legal, pentru că nu există legi corespunzătoare în UE pentru asta.AGERPRES

Trimite pe WhatsApp


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Lunetista fotomodel, brazilianca Thalito, ucisă într-un atac al rușilor în Harkov

2 VIDEO Cum sunt vânați și uciși ofițerii ruși. Putin pierde cel de-al 58-lea ofițer

3 „Iadul pe pământ” / Mărturisirile unor soldaţi ucraineni de pe frontul din Est

4 VIDEO Avionul „glorios” cu care Putin spera să câștige în Ucraina, un dezastru. Su-34 cade din cer

5 Ucrainenii suferă o pierdere importantă! Rușii l-au ucis pe Ivan „Brest” Marciuk