LIVE TEXT Noul Parlament, în prima şedinţă

LIVE TEXT Noul Parlament, în prima şedinţă

Nou-aleşii din Senat şi din Camera Deputaţilor se întrunesc, pentru prima dată, marţi, la ora 12.00. Şedinţa va fi condusă de cei mai în vârstă parlamentari aleşi la scrutinul parlametar din 11 decembrie: senatorul Leon Dănăilă (PNL), în vârstă de 83 de ani, şi deputatul Miron Ignat (minorităţi), în vârstă de 75 de ani.

13.18 Prima ședință de plen a Senatului din legislatura 2016 - 2020, a opta după anul 1990, a început marți, ca urmare a convocării noului Parlament de către președintele Klaus Iohannis.

Ședința, prezidată de seniorul de vârstă, liberalul Leon Dănăilă, a început cu intonarea Imnului național.

Leon Dănăilă este asistat de patru dintre cei mai tineri senatori aleși — George Cătălin Stângă (PNL) și George-Edward Dircă (USR), ambii senatori aleși în circumscripția nr. 18 Galați, social-democratul Marius-Alexandru Dunca (circumscripția nr. 8 Brașov), precum și Constantin Bogdan Matei (ales senator pe listele PSD în circumscripția nr. 40 Vâlcea).

Primul plen urmează să convoace Comisia de validare, care va verifica dacă alegerea noilor senatori s-a realizat cu respectarea prevederilor legii electorale. Comisia de validare poate recomanda invalidarea mandatului unui senator în cazul în care au fost constatate nereguli.

12.51 Prima şedinţă a Camerei Deputaţilor în noua formulă, rezultată în urma alegerilor din 11 decembrie, a început marți, 20 decembrie, la ora 12.00.

Preşedinte de şedinţă este Miron Ignat, deputat al grupului minorităţilor naţionale, decanul de vârstă al acestui for, care este ajutat de secretarii Mara Mareş şi Andrei Pop, cei mai tineri dintre deputaţi. 

La această primă şedinţă sunt prezenţi 256 de deputaţi din totalul de 329 aleşi şi validaţi până în prezent. 

Plenul Camerei Deputaților a stabilit componența comisiei de validare a mandatelor, formată din 30 de deputați: 14 de la PSD, 6 de la PNL, 3 de la USR, câte doi de la UDMR, ALDE și PMP și unul de la minoritățile naționale.

Rezultatul analizei Comisie de validare urmează să fie prezentat miercuri, 21 decembrie, după care deputații vor depune jurământul și vor alege președintele Camerei Deputaților, membrii Biroului Permanent și se va stabili componența comisiilor.

Şedinţele celor două Camere vor începe cu intonarea imnului naţional, urmând apoi să se stabilească comisiile de validare a mandatelor. Comisia de validare a Camerei Deputaţilor va fi compusă din 30 de membri, iar cea a Senatului din 15, în funcţie de proporţionalitate. Şedinţa va fi condusă de decanii de vârstă ai celor două Camere, care vor fi asistaţi de cei mai tineri patru senatori, respectiv deputaţi, în calitate de secretari.

Astfel, şedinţa Senatului va fi condusă de neurochirurgul Leon Dănăilă, în vârstă de 83 de ani, ales pe listele PNL Bucureşti. El va fi asistat de Cătălin George Stângă (34 ani, PNL, Galaţi), George Edward Dircă (36 ani, USR, Galaţi), Alexandru Marius Dunca (36 ani, PSD, Braşov) şi Bogdan Constantin Matei (36 ani, PSD, Vâlcea).

Şedinţa Camerei Deputaţilor va fi condusă de Miron Ignat, în vârstă de 75 de ani, ales din partea comunităţii ruşilor lipoveni din România. Ignat va fi asistat de către cei mai tineri patru deputaţi: Mara Mareş (24 ani, PNL, Braşov), Andrei Pop (25 ani, PSD, Ialomiţa), Vlad Emanuel Duruş (26 ani, USR, Maramureş) şi Apjok Norbert (27 ani, UDMR, Maramureş).

Preşedintele interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunţat că liberalii vor vota pentru invalidarea mandatului de deputat al liderului PSD Liviu Dragnea. Camera Deputaţilor este legal constituită după validarea a două treimi din mandatele de deputaţi şi după depunerea jurământului de către aceştia. Senatul este legal constituit după validarea mandatelor a trei pătrimi din numărul total de senatori.

După ce noii senatori şi deputaţi vor depune jurământul, cel mai probabil miercuri, vor fi alese conducerile celor două camere: preşedintele Senatului, preşedintele Camerei Deputaţilor, Birourile Permanente şi se vor constitui comisiile parlamentare. Birourile Permanente ale ambelor Camere ale Parlamentului sunt compuse din câte patru vicepreşedinţi, patru secretari şi patru chestori şi se formează în urma negocierilor dintre liderii grupurilor parlamentare, respectându-se configuraţia politică a Camerei Deputaţilor şi Senatului.

Alegerea presedintelui Camerei Deputatilor, respectiv Senatului, are loc prin vot secret, cu buletine de vot. Fiecare grup parlamentar poate face o singura propunere. Este declarat ales presedinte candidatul care a intrunit votul majoritatii celor prezenti. Lista candidatilor propusi pentru functiile de vicepresedinte, secretar si chestor din Biroul permanent se supune in intregime votului deputatilor, respectiv senatorilor si se aproba cu majoritatea voturilor celor prezenti. Votul este secret si se exprima prin bile. Vicepresedintii, secretarii si chestorii Camerei Deputatilor si Senatului sunt alesi la inceputul fiecarei sesiuni ordinare, la propunerea grupurilor parlamentare carora le-au fost repartizate locurile respective.

Validarea sau invalidarea unui mandat de parlamentar

Atat comisia de validare a Senatului, cat si cea a Camerei Deputatilor pot propune invalidarea mandatului unui parlamentar in cazul in care constata ca alegerea acestuia s-a facut prin incalcarea dispozitiilor legii electorale privind candidatura sau obtinerea mandatului, precum si in cazul in care exista o hotarare definitiva si irevocabila privind savarsirea de catre cel in cauza a unei infractiuni legate de derularea procesului electoral.

Eventualii deputati sau senatori care vor fi contestati de Comisia de validare vor trebui validati individual, printr-un vot al plenului.

In cazul lui Dragnea, trei partide au anuntat ca vor vota invalidarea mandatului sau - PNL, USR si PMP.

Liderul interimar al PNL, deputatul Raluca Turcan, a anuntat ca, daca va fi cazul, liberalii vor sesiza si Curtea Constitutionala. exista un precedent, cand pentru fapte similare pentru care nu fusese emisa o sentinta judecatoreasca la acel moment, in 2004 toate partidele au acceptat invalidarea mandatului de senator al persoanei in cauza.

Despre acest demers, Dragnea a declarat ca nu il intelege si ca este o abordare ridicola.

"Comisia de validare a acestui nou Parlament nu poate analiza decat daca au fost indeplinite conditiile de eligibilitate pentru a participa la aceste alegeri si daca acest mandat a fost obtinut prin frauda electorala sau prin incalcarea legilor electorale la aceste alegeri", a spus el marti.

Amintim ca o prevedere din Regulamentul Camerei Deputatilor stabileste ca alegerea unui deputat poate fi invalidata daca exista o condamnare definitiva pentru infractiuni legate de derularea procesului electoral. In acest caz, liderul PSD Liviu Dragnea, ales deputat de Teleorman prin scrutinul din 11 decembrie si condamnat la 2 ni de inchisoare cu suspendare de catre Inalta Curte pentru fraude comise la referendumul in 2012, risca sa nu poata prelua mandatul, scrie News.ro.

Articolul 7, alineatul (3) din Regulamentul Camerei Deputatilor prevede urmatoarele: "Comisia de validare propune invalidarea alegerii unui deputat (...) in cazul in care exista o hotarare judecatoreasca de condamnare, ramasa definitiva, privind savarsirea de catre respectivul deputat a unor infractiuni legate de derularea procesului electoral".



Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

3 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

4 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”