LIVE TEXT | Război în Ucraina. Ministerul Afacerilor Externe al Rusie a declarat că Ucraina „se joacă periculos cu focul nuclear”. Ucraina a primit 40 de vehicule militare franceze de luptă AMX-10RC

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Ministerul Afacerilor Externe al Rusie a declarat că Ucraina „se joacă periculos cu focul nuclear”. Ucraina a primit 40 de vehicule militare franceze de luptă AMX-10RC

Un oficial din cadrul Ministerului Afacerilor Externe al Rusie a declarat că Ucraina „se joacă periculos cu focul nuclear, prin bombardarea zonei centralei nucleare Zaporojie. Ucraina nu respectă principiile Autorității Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) pentru asigurarea securității nucleare în conflictele armate, potrivit declarației directorului Alexey Polishchuk, scrie agenția TASS.

Centrala nucleară Zaporojie FOTO: Profimedia (Arhivă)

Centrala nucleară de la Zaporojie are șase reactoare cu o capacitate totală de 6 GW și este în prezent cea mai mare centrală nucleară din Europa. Rusia a luat controlul instalației în februarie 2022, iar de atunci zona din aproprierea centralei este constant atacată de către forțele ucrainene, potrivit agenției TASS.

UPDATE Ucraina a primit 40 de vehicule militare franceze de luptă AMX-10RC. Aceste vehicule blindate, destinate misiunilor de recunoaștere și luptă, au fost livrate recent din Franța, scrie agenția Unian.

UPDATE Rusia încearcă să câștige din nou control asupra Republicii Moldova și se implică în alegerile locale de duminică, 5 noiembrie. Pentru a-și atinge scopul, propaganda rusă caută să exploateze nemulțumirile provocate de creșterea galopantă a prețurilor în cea mai săracă țară a Europei. În plus, Kremlinul are pionii săi pe care îi susține în principalele orașe, iar primarul Chișinăului, Ion Ceban, e calul troian al Moscovei. Detalii aici.

UPDATE Peste 260 de civili au decedat în Ucraina din cauza unor mine terestre sau a altor încărcături explozive în cele 20 de luni de război cu Rusia , a anunţat miercuri armata ucraineană, potrivit Reuters. Detalii aici.

UPDATE Oleksii Danilov, secretarul Consiliului Național de Securitate al Ucrainei, a avut o reacție vehementă față de reportajul publicat recent de revista „Time” privind starea de spirit a lui Volodimir Zelenski și pesimismul unor membri ai echipei sale privind șansele Ucrainei de a câștiga războiul cu Rusia. Acesta a respins drept „baliverne” declarații citate anonim ale unor surse prezentate ca fiind apropiate de președintele ucrainean, potrivit Ukrainska Pravda. Detalii aici

UPDATE Trei cetățeni ruși au fost arestați marți la New York pentru că au trimis în Rusia componente electronice cu dublă utilizare supuse sancțiunilor SUA din cauza războiului dus de Moscova în Ucraina, relatează Moscow Times. Un cuplu de cetățeni ruso-canadieni a fost arestat împreună cu presupusul lor asociat, Salimdzjon Nariddinov, în vârstă de 52 de ani, care are cetățenie ruso-tadjikă. Detalii aici

UPDATE Coreea de Nord a livrat deja Rusiei peste un milion de obuze de artilerie şi alte tipuri de armament din august, au declarat responsabili ai Serviciului Naţional de Informaţii al Coreei de Sud (NIS) într-un briefing cu reprezentanţi ai Comisiei parlamentare de informaţii. Detalii aici

UPDATE Ucraina a anunţat miercuri că Rusia a bombardat peste 100 de localităţi în ultimele 24 de ore, relatează France Presse.

În ultimele 24 de ore, inamicul a bombardat 118 de localităţi din zece regiuni. Acesta este cel mai mare număr de localităţi vizate într-un singur raid de la începutul anului, a declarat într-un mesaj postat pe reţele de socializare ministrul de interne ucrainean Igor Klimenko. Detalii aici

UPDATE Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, este convins că trupele de la Kiev vor triumfa în conflictele viitoare, în ciuda situației dificile actuale, în special în zona Mării Negre.

„Lumea modernă este concepută pentru a se obișnui cu succesul prea repede. Când agresiunea a început în plină forță, mulți oameni din întreaga lume se așteptau ca Ucraina să nu reziste, a spus Zelenski într-un discurs video susținut marți seară. Detalii aici

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

4 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?

5 „Ar fi primul val al ofensivei”