LIVE TEXT | Război în Ucraina. Patru clădiri afectate în orașul Gubkin după un atac ucrainean. Rusia a lovit un hotel din regiunea Harkov

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Patru clădiri afectate în orașul Gubkin după un atac ucrainean. Rusia a lovit un hotel din regiunea Harkov

România și alte țări NATO vor exersa, în cadrul celui mai mare exercițiu militar de la finalizarea Războiului Rece, respingerea unui atac rusesc pe frontul estic al Alianței. La exercițiul din România, pentru că se ia în calcul inclusiv atacarea țării noastre, vor participa SUA, Germania, Polonia, Spania și Turcia, iar militarii vor folosi muniție reală cu obuziere de 152 și 155 milimetri, dar și sistemele HIMARS

Drapel NATO FOTO: Shutterstock (Arhivă)

În contextul Steadfast Defender 2024, cel mai mare exercițiu militar al NATO de la finalizarea Războiului Rece, dar și pe fondul unui discurs tot mai belicos al Kremlinului, Alianța organizează în mai multe țări, printre care și România, „Dynamic Front 24“, în cadrul căruia vor avea loc trageri reale de artilerie pentru a se testa modul în care poate fi respins un atac al Rusiei. Detalii aici.

UPDATE Patru clădiri rezidențiale au fost avariate în orașul Gubkin, regiunea Belgorod, în urma unui atac al Ucrainei în care a fost utilizat un vehicul aerian fără pilot (dronă), scrie agenția TASS.

UPDATE Un bombardier Su-34 al Forțelor Aerospațiale ale Federației Ruse a distrus un centru de comandă al Ucrainei în direcția Kupiansk, potrivit unui comunicat al Ministerului rus al Apărării, scrie agenția TASS.

UPDATE Rusia a lovit un hotel din regiunea Harkov în orelor 02:00, potrivit șefului garnizoanei din oraș, Serhiy Melnyk, care a cerut pe Telegram cetățenilor să rămână în adăposturi, scrie agenția Unian.

UPDATE Fost consilier special al președintelui Barack Obama și fost director senior pentru afaceri europene în Consiliul Național de Securitate în timpul administrațiilor Obama și Clinton, Charles Kupchan a acordat un interviu exclusiv pentru „Adevărul” în ceea ce privește viitorul războiului din Ucraina. Detalii aici.

UPDATE Premierul de la Chișinău, Dorin Recean, a declarat că Rusia nu reprezintă o amenințare directă pentru țara sa, afirmând că „atât Ucraina, cât și unele state NATO și-au consolidat suficient capacitățile de apărare în zonă”. Detalii aici.

UPDATE Ministrul Apărării de la Varșovia, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat într-un interviu publicat luni de ziarul „Super Express” că polonezii trebuie să se pregătească urgent pentru ameninţarea unui război cu Rusia. Detalii aici.

UPDATE În ultimii ani de zile, aproape programatic, revine mesajul privind amenințarea războiului, un conflict despre care auditoriul trebuie deja să capete certitudini și în funcție de care să se clădească o catedrală de reflexe naționale închinată susținerii și finanțării armatelor noastre, trecându-ne țările în regim neoficial de economie de război, pe mai vechiul principiu „totul pentru front, totul pentru țară!”. Detalii aici.

UPDATE Primarul Kievului, Vitali Kliciko, şi-a manifestat luni susţinerea faţă de comandantul-şef al armatei ucrainene, generalul Valeri Zalujnîi, pe care preşedintele Volodimir Zelenski intenţionează să-l înlocuiască în cadrul unor schimbări mai largi în comandamentul armatei pentru a încerca să schimbe cursul războiului cu Rusia.

„Societatea discută şi aşteaptă neliniştită deznodământul situaţiei cu privire la planurile preşedintelui de a-l demite pe comandantul-şef al Forţelor Armate, generalul Valeri Zalujnîi”, a scris Kliciko pe contul său de Telegran.

„În multe privinţe, datorită lui Zalujnîi, care astăzi se bucură de cea mai mare încredere, ucrainenii cred cu adevărat în forţele noastre armate. Din păcate însă, acum este un moment în care politica riscă să prevaleze în faţa raţiunii şi intereselor statului”, a remarcat în continuare edilul Kievului.

„Trebuie să luptăm pentru un singur lucru - pentru victoria Ucrainei”, a subliniat Vitali Kliciko.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 „Ar fi primul val al ofensivei”

4 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?

5 Ovidiu Popescu, umilință maximă din partea patronului. Cu ce echipă va semna cel mai vechi om din lotul FCSB