LIVE TEXT | Război în Ucraina. Trupele ucrainene confruntate cu atacuri ale armatei ruse pe fronturile din est și sud

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Trupele ucrainene confruntate cu atacuri ale armatei ruse pe fronturile din est și sud

Armata ucraineană se confruntă cu atacuri dure din partea armatei ruse care folosesc focurile de artilerie și loviturile aeriene pe mai multe fronturi aflate în estul și sudul țării, conform unui raport emis joi, la Kiev, de Statul Major, informează dpa, scrie Agerpres.

Apărarea Ucraineană FOTO: Profimedia

În raportul Statului Major sunt menționate secțiunile cele mai dure ale frontului din Kupiansk, Liman, Bahmut, Avdiivka, Mariinka şi Shahtarsk. Cu toate acestea, conducerea militară ucraineană susţine că a reuşit să respingă atacatorii ruși. Detalii aici

UPDATE 23:55 Hotelul din Zaporojie atacat de către ruși este de obicei folosit de către ONU

Angajații Națiunilor Unite stau de obicei la hotelul din Zaporojie, care a fost atacat de invadatorii ruși. Precizarea este făcută în declarația coordonatorului ONU pentru ajutor umanitar în Ucraina, Denis Brown, scrie agenția Unian.

Atac Zaporojie FOTO: EPA-EFE

Atac Zaporojie FOTO: EPA-EFE

"Acest lucru este absolut inacceptabil. Am stat la acest hotel de fiecare dată când am fost la Zaporojie. Echipa mea îl folosește ca bază pentru călătoriile lor frecvente în oraș. A fost baza ONU pentru operațiunea de evacuare a civililor din Uzina Azovstal din Mariupol în mai anul trecut”, a adăugat coordonatorul ONU, conform sursei citate.

UPDATE 23:00 Crește numărul victimelor după atacul din Zaporojie

Locuitorii orașului au raportat că au auzit explozii puternice. Mai târziu, șeful Administrației Militare Regionale Zaporojie, Yury Malashko, a confirmat pe canalul său oficial Telegram că rușii au bombardat orașul, scrie agenția Unian.

Numărul răniților în atac a crescut la 16 persoane, inclusiv patru copii. A raportat șeful OVA Yuriy Malashko, conform sursei citate.

UPDATE 22:05 Putin se sufocă cu „porcul spinos“ ucrainean

„Strategia porcului spinos“ gândită de administrația Biden pentru Ucraina pare să dea rezultate scrie „The Washington Post“. Într-o perioadă în care armata Ucrainei avansează încet și cu preț mare într-o ofensivă de vară care nu a dus încă la o breșă, există un sentiment de dezamăgire la Kiev și la Washington.

Vladimir Putin FOTO: Foto Shutterstock

Vladimir Putin FOTO: Foto Shutterstock

Prin urmare, acesta este poate un moment bun pentru a reaminti despre unul dintre punctele forte ascunse ale Ucrainei. Reprezentanții administrației Joe Biden au numit-o „strategia porcului spinos”, scrie jurnalistul și scriitorul american David Ignatius într-un articol pentru „Washington Post“. El și-a amintit că, în ianuarie 2022, cu o lună înainte de invazia rusă, provocarea pentru pentru Casa Albă era: „Cum pot SUA și aliații săi să ajute Ucraina să devină un porc spinos: o națiune înțepătoare, încăpățânată, care să fie dificil pentru armata rusă invadatoare să o digere?”. Detalii aici

UPDATE 21:58 Exodul polițiștilor ruși. Ministrul de Interne deplânge „lipsa critică de personal”

Aproximativ 5.000 de angajați ai poliției și-au părăsit locurile de muncă în luna iulie a declarat, joi, Ministerul de Interne al Rusiei. „Lipsa de personal este foarte mare. numi-o chiar critică, a declarat ministrul de Interne Vladimir Kolokoltsev, citat la o reuniune a ministerului, organizată de Interfax, potrivit publicației The Moscow Times . Detalii aici

UPDATE 21:10 Un consilier al Kremlinului rescrie istoria Rusiei, în noile manuale pentru elevii de liceu: „Nu ratați șansa!“

Consilierul prezidenţial rus Vladimir Medinski a publicat patru manuale de istorie pentru elevii de liceu, care oferă interpretări noi asupra destrămării Uniunii Sovietice, epocii de când Rusia este condusă de preşedintele Vladimir Putin şi cauzelor războiului din Ucraina, consemnează joi Reuters. Detalii aici

UPDATE 19:25 Ciolacu, întrevedere cu unul din șefii din Departamentul de Stat al SUA

Prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, l-a primit pe ambasadorul James O’Brien, coordonatorul Biroului pentru aplicarea Sancțiunilor din cadrul Departamentului de Stat al SUA, fiind purtate discuții mai ales pe tema securității din proximitatea Mării Negre și atacurile ruse din regiune. Detalii aici

UPDATE 19.20 Cofondatorul „Google-ului rusesc” condamnă războiul „barbar” al lui Putin în Ucraina

Arkadi Voloj, unul dintre fondatorii Yandex, versiunea rusă a Google, se declară „categoric împotriva” războiului din Ucraina, a transmis joi miliardarul, relatează Politico.

„Invazia Rusiei în Ucraina este barbară și sunt categoric împotriva ei”, a afirmat Voloj, adăugând că este „îngrozit de soarta oamenilor din Ucraina”. Detalii aici

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO Președintele Iranului, Ebrahim Raisi, a murit / „Niciun semn de viață” la locul accidentului, spune televiziunea de stat iraniană

5 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?