Liverpool - Real Madrid 2-5. Spectacol total pe Anfield! 2 gafe monumentale ale portarilor chiar sub ochii lui Istvan Kovacs

Liverpool - Real Madrid 2-5. Spectacol total pe Anfield! 2 gafe monumentale ale portarilor chiar sub ochii lui Istvan Kovacs

A fost o seară spectaculoasă pe Anfield, dar nu și pentru fanii gazdelor care au văzut cum echipa favorită încasează 5 goluri de la Real Madrid după ce au condus cu 2-0. Karim Benzema și Vinicius Jr. au contribuit decisiv la revenirea madrilenilor.

FOTO Digisport.ro

Partida tur dintre Liverpool și Real Madrid a fost condusă de la centru de arbitrul român Istvan Kovacs. A fost un meci în care ambele echipe s-au ridicat la nivelul așteptărilor și au oferit spectacol total într-o nouă seară de Liga Campionilor.

Real Madrid a revenit de la 0-2

Madrilenii s-au văzut rapid conduși cu scorul de 2-0 în deplasarea de pe Anfield, dar s-au dezlănțuit și au făcut măcel cu apărarea adversă până la finalul partidei. În reeditarea finalei de anul trecut, atunci când Real Madrid s-a impus cu scorul de 1-0 în fața cormoranilor, madrilenii au arătat că reușesc să stăpânească mai bine jocul și să revină chiar și în fața unei echipe foarte bine așezată pe teren, condusă de Jurgen Klopp.

Încă din debutul partidei s-a anunțat show pe Anfield după ce în minutul 4 Nunez a preluat spectaculos pasa primită de la Salah și l-a învins pe Courtois cu o execuție cu călcâiul.

Gafa imensă făcută de Courtois la golul 2 al gazdelor

Thibout Courtois a făcut o gafă de zile mari în poarta madrilenilor. Belgianul a preluat o minge de la Dani Carvajal, a făcut preluare pe piept, însă nu i-au iești pașii pentru degajare și a trimis mingea direct în picioarele lui Mohamed Salah care a înscris cel mai simplu gol din cariera sa.

”Uluitor, parcă s-a pierdut. Un control al balonului catastrofal”, ”Cred că râde Karius în acest moment. Bine, el a comis-o mai rău, în finală de UEFA Champions League”, s-au amuzat comentatorii pe seama gafei lui Courtois care le-a amintit de Karius, fostul portar al celor de la Liverpool care a gafat chiar într-o finală din Liga Campionilor.

Deși totul părea să ducă spre o victorie facilă a gazdelor, Vinicius Jr. a redus rapid din handicap cu un șut puternic printre trei adversari, la colțul lung, în minutul 21.

Allison a gafat mai grav decât Courtois și a contribuit la revenirea madrilenilor

Cu 10 minute înainte de pauză portarul gazdelor nu s-a lăsat mai prejos de Courtois și a gafat la fel de rău ajutând-o pe Real Madrid să revină pe tabelă. Allison a primit o pasă de la Joe Gomez și în loc să paseze la un coechipier, a degajat mingea în Vinicius Jr., aceasta ricoșând direct în poartă. Jurgen Klopp a fost surprins după gol zâmbind și încurajându-și jucătorii să își revină.

Imediat după revenirea de la cabine, Modric a executat o lovitură liberă de la 16 metri și l-a servit perfect pe Militao care a punctat fără emoții. În minutul 55, Benzema a șutat din cădere în careu și mingea s-a lovit de Joe Gomez după care a ajuns în plasa porții.

Cormoranii au fost de nerecunoscut și nu au reușit să își mai revină după ce madrilenii au punctat de 4 ori în poarta brazilianului Allison. Benzema a închis tabela la scorul de 5-2 în favoarea oaspeților după ce l-a fentat pe Allison în careu și a marcat ușor cu poarta goală.

Real Madrid a spart gheața pe Anfield fiind prima echipă care a marcat peste 4 goluri pe celebrul stadion al englezilor.

În celălalt meci al serii, din optimile Ligii Campionilor, Napoli a învins cu scorul de 2-0 în deplasarea din Germania, la Frankfurt.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO „Ucrainenii au luat 8.000 de telefoane mobile și le-au pus pe stâlpi de doi metri, așa detectează dronele Shahed”

2 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

3 Așa o fi? /

4 Culisele uriașului scandal care zguduie regimul Orban, în Ungaria

5 Dezvăluirile neașteptate ale șefului serviciului secret din Ucraina