Livia Stanciu, Morar și Minea au votat împotrivă în ședința CCR! Tăriceanu jubilează și spune că România nu este o republică semiprezidențială!

Votul judecătorilor Curţii Constituţionale în cazul deciziei privind refuzul revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi, a fost de 6 la 3, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres. S-au opus deciziei judecătorii Livia Stanciu, Daniel Morar şi Ştefan Minea.

Curtea Constituţională a României a constatat miercuri că există conflict între puteri în cazul respingerii revocării şefei DNA, Laura Codruţa Kovesi. Preşedintele Curții, Valer Dorneanu, a anunţat că plenul Curţii, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea premierului cu privire la acel conflict de competenţă, constatându-se conflict între ministrul Justiţiei şi preşedinte determinat de refuzul şefului statului de a da curs cererii de revocare a şefei DNA.

Tăriceanu jubilează după decizia CCR: E consolidarea caracterului de republică parlamentară, nu semiprezidențială. Președintele are un rol solemn

 Călin Popescu Tăriceanu a salutat miercuri decizia Curții Constituționale și a declarat că aceasta reprezintă ”consolidarea caracterului republican al democrației parlamentare”, arătând că ea infirmă discuțiile despre România ca republică semiprezidențială.

”Astăzi CCR întărește poziția Executivului în ce privește relația institutională între Ministerul Justiției si Ministerul Public. Subliniază că Ministerul Public funcționează sub autoritatea Ministerului Justiției, așa cum e trecut fără echivoc în Constituție. Președintele are un rol solemn”, a spus Tăriceanu într-o declarație la Palatul Parlamentului.


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR