Livia Stanciu: Un magistrat adevărat nu are voie să-și exprime un punct de vedere cu privire la o cauză în derulare

Un magistrat adevărat nu are voie să își exprime un punct de vedere cu privire la o cauză aflată în derulare, indiferent de etapa procesuală, a afirmat marți președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), Livia Stanciu.

"Un magistrat adevărat nu are voie să-și exprime un punct de vedere cu privire la o cauză în curs de derulare, indiferent de faza în care se află acel proces. (...) Magistratul, conform legii, își exprimă acel punct de vedere prin hotărârea judecătorească pe care o pronunță sau în timpul cercetării judecătorești, răspunzând (...) punctual, prin dispozitivul încheierilor pe care le pronunță, diverselor excepții, cereri (...) care sunt invocate de către părțile din doar. Nimic în afara cadrului procesual prevăzut de lege", a declarat Livia Stanciu la ieșirea din sediul Consiliului Superior al Magistraturii.

În opinia sa, o atitudine rezervată și obiectivă ar trebui să aibă și celelalte categorii de cetățeni atunci când discută în spațiul public aspecte privitoare la dosare care încă nu au fost soluționate.

"Ceea ce mi-aș dori eu este ca și alte profesii sau chiar și analiști politici, reprezentanți ai mass-media, parlamentari, să împrumute din această atitudine pe care o au, eu spun într-o proporție covârșitoare, magistrați din această țară, respectiv să nu se transmită publicului larg informații trunchiate, amputate, scoase din context, ci pur și simplu, dacă tot vor să-și exprime un punct de vedere, acel punct de vedere să fie exprimat cu respectarea dispozițiilor legale, interpretând legea cu foarte multă bună-credință. Nu avem niciunul dintre noi dreptul să denaturăm, într-o formă sau alta, adevărul, sau să-l ducem într-un registru speculativ", a precizat șefa ÎCCJ.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Prima declarație a lui Vladimir Putin despre drona căzută la Galați: „Să ne trimită resturile”

2 „Trei roboțași defecți egalează prostia umană” / CTP, despre reprezentanții MApN care au prezentat incidentul din Galați

3 Fostul președinte al Rusiei, Dmitri Medvedev, sugerează că Moscova își asumă atacul asupra României

4 Primele imagini cu interiorul blocului din Galați lovit de drona rusească

5 Trei camere în Genova, la prețul unei garsoniere în București: „Nu, frate, vreau să dau de la 200.000 de euro în sus, în România”