Liviu Dragnea spune că a discutat cu directorul SRI referitor la denunțarea protocolului cu DNA

Liviu Dragnea spune că a discutat cu directorul SRI referitor la denunțarea protocolului cu DNA

Președintele PSD, Liviu Dragnea, spune că a avut o discuție cu directorul SRI, Eduard Hellvig, pe tema protocolului cu DNA și că i-a transmis acestuia că inițiativa de a denunța un astfel de document trebuie să pornească chiar de la el.

"Eu am avut o discuție chiar cu domnul director al SRI. Ne știm de ani de zile, am avut acest statut și eu, și dumnealui, eram amândoi oameni politici, secretari generali la două partide. Sper să nu aibă nicio problemă că ne-am cunoscut într-o viață anterioară. Acum, ca președinte al Camerei Deputaților pot vorbi și alte lucruri și i-am spus părerea mea (...) că într-un fel sau altul trebuie să plece inițiativa de la dumnealui ca acele protocoale să fie denunțate", a declarat Liviu Dragnea, miercuri seară, la Antena 3, referindu-se la un protocol secret între SRI și DNA.

Întrebat dacă dosarul său a fost făcut pe baza unui astfel de protocol, Dragnea a răspuns că nu știe acest lucru și, de asemenea, nu știe dacă acesta mai există sau nu. "Dar primul om în stat o ști?", s-a întrebat liderul PSD.

"Eu nu cred că s-a vorbit despre toate protocoalele. Spunea cineva, habar n-am dacă este adevărat sau nu, că este un protocol între Curtea de Conturi și DNA. O fi legal, n-o fi legal? Eu cred că ar trebui să se meargă la izvor, la cine a avut această idee, de ce s-a făcut acest lucru, de ce s-a ajuns în situația asta. Altcineva îmi spunea că este și un protocol între DNA și ANAF. (...) Trebuie să se vadă oportunitatea și fundamentarea și temeinicia fiecărei solicitări de mandat de ascultare. Cred că ar trebui să facă cineva analiza aceasta și eu sper să se facă. Să vedem cum s-au dat, de-a lungul anilor, de ce s-au dat, care a fost finalitatea", a adăugat Liviu Dragnea.

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…