Londra: Încă un ministru al cabinetului Sunak este acuzat de hărțuire. Premierul britanic, invitat să dea explicații

Londra: Încă un ministru al cabinetului Sunak este acuzat de hărțuire. Premierul britanic, invitat să dea explicații

Ministrul britanic al justiţiei Dominic Raab a fost acuzat de hărţuire faţă de personalul său, alegaţii care ridicau semne de întrebare sâmbătă asupra alegerilor făcute de premierul Rishi Sunak, în contextul în care un alt ministru a demisionat din motive similare în cursul acestei săptămâni, potrivit AFP.

Dominic Raab, acuzat de hărțuire Foto EPA EFE

În timp ce Rishi Sunak şi guvernul său conservator şi-au preluat atribuţiile de mai puţin de trei săptămâni, doi miniştri au făcut deja obiectul unor acuzaţii de hărţuire.

Ultimul în cauză este ministrul justiţiei şi adjunct al premierului, Dominic Raab. Publicaţia The Guardian a informat vineri seara că unor funcţionari ai ministerului li s-a oferit o "portiţă de ieşire" pentru că unii se temeau să lucreze din nou cu Raab, care fusese ministru al justiţiei şi în guvernul condus de Boris Johnson între septembrie 2021 şi septembrie 2022.

Potrivit cotidianului britanic, personalul ministerului a descris o "cultură a fricii" în cadrul serviciului condus de un bărbat "nepoliticos" şi "agresiv". "Nu era doar neprofesionist, era un tiran".

Publicaţia informează că noua sa numire în postul pe care îl părăsise în timpul guvernului condus de Liz Truss a devenit o sursă de nelinişte pentru mulţi funcţionari, unii intenţionând să demisioneze.

La rândul său, tabloidul The Sun arată că Raab ar fi aruncat cu roşii într-un acces de mânie în cursul unei reuniuni, ceea ce purtătorul său de cuvânt a calificat drept un "nonsens", subliniind că "Dominic lucrează dur şi aşteaptă mult de la echipa sa şi de la el însuşi".

Aceste acuzaţii provoacă semne de întrebare asupra alegerii echipei lui Rishi Sunak într-un moment al numirii echipei sale guvernamentale, opoziţia laburistă cerând explicaţii premierului.

Şefa adjunctă a laburiştilor Angela Rayner a cerut o anchetă "în mod urgent şi independent".

Marţi seara deja, ministrul britanic fără portofoliu Gavin Williamson îşi anunţase demisia după acuzaţii de hărţuire.

El l-ar fi insultat pe fostul responsabil cu disciplina deputaţilor conservatori, plângându-se că nu a fost invitat la funeraliile reginei Elisabeta a II-a. Alţii susţin că el ar fi spus unui funcţionar "să-şi taie gâtul" şi "să se arunce pe fereastră".

Serviciile premierului, partidul conservator şi comisia responsabilă de hărţuire în parlament au deschis anchete vizându-l pe acest ministru controversat, destituit deja din două guverne, sub Theresa May, iar apoi sub Boris Johnson.

Rishi Sunak a denunţat "presupusul comportament inacceptabil", dar a asigurat că nu era la curent cu astfel de "preocupări specifice" în momentul în care îl numise.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Foarte interesante amănunte...

5 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia