Londra: O turistă a comandat un cocktail de 18.90 lire sterline. Când a venit nota de plată era să facă „atac de cord”. Cât costa de fapt băutura VIDEO

Londra: O turistă a comandat un cocktail de 18.90 lire sterline. Când a venit nota de plată era să facă „atac de cord”. Cât costa de fapt băutura VIDEO

Lynsey Bennett, o turistă irlandeză, a trăit un moment șocant în timpul unei vizite la Londra, unde s-a cazat, alături de soțul său, într-un hotel de cinci stele. Într-o seară, femeia a comandat, din greșeală spune ea, un cocktail despre care credea că este £18,90.

Lynsey Bennett spune că a fost „sincer o greșeală” foto captură TikTok

Lynsey se afla în capitala britanică pentru a sărbători Anul Nou alături de soțul ei. "Am comandat un cocktail numit 1890 și am crezut că acesta este prețul, £18.90. Așa că tânărul chelner a adus o sticlă de cristal, a deschis-o, a adăugat foiță de aur, coniac de 30 de ani, mi-a dat o carte imensă să semnez, iar noi credeam că suntem buricul pământului," a povestit ea într-un videoclip TikTok care a devenit viral.

Când li s-a adus nota, soțul ei, furios, a părăsit localul, lăsând-o pe Lynsey Bennett să rezolve situația. Femeia nu a dezvăluit numele hotelului.

Turista și-a cerut scuze și i-a explicat chelnerului că nu avea idee de faptul că acel cocktail costa de fapt £1,890. "A fost sincer o greșeală," a spus ea, adăugând că atât ea, cât și chelnerul au intrat în panică.

Din fericire pentru ea, managerul hotelului a intervenit și a fost "foarte discret și minunat", spunându-i să nu-și facă griji.

Turista a mărturisit că ar fi făcut "un atac de cord" dacă ar fi trebuit să plătească nota astronomică și că nici măcar nu s-a bucurat de cocktail, care era pe bază de whisky. "Nu îmi place whisky-ul," a spus ea în videoclip.

După incident, a încercat să evite barul "ca ciuma", deși trebuia să treacă pe lângă el în fiecare zi pentru a ajunge în cameră. Lynsey Bennett a stat la hotel timp de cinci nopți și, într-o seară, după ce s-a "îmbătat" la o masă cu sora ei, a ajuns din nou la bar, în ciuda întâlnirii anterioare.

Când a discutat cu managerul despre incident, a întrebat ce s-a întâmplat cu chelnerul care i-a servit băutura costisitoare. Managerul a glumit spunând că l-a "dat afară".

"După aceea, ne-am așezat cu managerul și ne-am bucurat de băuturi alături de el și de familia lui și s-a dovedit a fi un An Nou foarte frumos," a spus ea.

"Dar de acum înainte, voi verifica întotdeauna prețul cocktailurilor."

Peste 1,000 de persoane au comentat pe videoclip, iar multe dintre ele susțin că prețul cocktailului este "absurd", o persoană adăugând: "ce naiba puteau să pună în el pentru a justifica acel preț".

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

4 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?

5 „Ar fi primul val al ofensivei”