LOVITURĂ de TEATRU în Parlament!

LOVITURĂ de TEATRU în Parlament!

Vot surpriză în plenul Camerei Deputaților: A fost aprobat amendamentul privind dublarea alocațiilor pentru copii.

Deputaţii au aprobat, miercuri, cu 98 voturi "pentru" şi 77 "împotrivă", un amendament al PNL privind majorarea alocaţiei de stat pentru copii de la 42 la 84 de lei, după care liderul deputaţilor PSD Marian Neacşu a solicitat o pauză de consultări, apoi apel nominal. 

Deputatul PNL Cristina Pocora a solicitat, în plen, la dezbaterea Ordonanţei de urgenţă la 65/2014, introducerea unui amendament de dublare a alocaţiei pentru copii.

Acest amendament a fost respins, marţi, în Comisia de muncă, reprezentanţii PSD arătând că Ministerul Muncii va veni cu o propunere de majorare a alocaţiei pentru copii.

Secretarul de stat în Ministerul Muncii Codrin Scutaru a spus, în plen, că au fost mărite alocaţiile la mai multe categorii şi atunci când Guvernul va găsi sursa de finanţare pentru a mări alocaţia pentru toţii copiii o va face.

În urma votului în plen, acest amendament a trecut, însă, cu 98 de voturi "pentru" şi 77 de voturi "împotrivă".

Imediat după vot, liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu, a solicitat o pauză de consultări.

După pauza de consultări, Neacşu a cerut, în plen, verificarea prezenţei deputaţilor, prin apel nominal, arătând că a constatat "cu neplăcută surprindere" că o bună parte dintre deputaţi a ales să nu fie în sală.

Proiectul de aprobare a ordonanţei, care cuprinde mai multe prevederi, urmează să fie supusă votului final la ora 15.00.


populare
astăzi

1 VIDEO Orban îl întrerupe pe Trump și-i spune că o vrea pe blondina de la Casa Albă...

2 „Aceasta nu este doar o altă pastilă. Este Sfântul Graal”

3 De citit... / Asta e „marea” Rusie pe care mulți proști de la noi o laudă?

4 Scene uluitoare pe autostradă: un cuplu, prins făcând sex în timp ce mașina rula cu 140 km / h

5 Fostul senator arestat în dosarul „Mită la MApN” a fost interceptat de DNA în discuția cu Octavian Berceanu despre Moșteanu: „Îi băgăm noi în buzunar.…