Lucian Bode a preluat mandatul de ministru al Afacerilor Interne

Lucian Bode a preluat mandatul de ministru al Afacerilor Interne

Lucian Bode a preluat, joi, mandatul de ministru al Afacerilor Interne de la predecesorul său, Marcel Vela.

El a declarat că, în condiţiile în care în România este instituită stare de alertă ca urmare a epidemiei de COVID-19, este interesat de o prezenţă cât mai eficientă în teren a structurilor MAI, astfel încât cetăţenii să se simtă în siguranţă.
 

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO 



"Le-am transmis şefilor de structuri că sunt interesat într-o prezenţă cât mai eficientă în teren în această perioadă, pentru că românii vreau să se simtă în siguranţă. (...) Scopul nostru nu este să sancţionăm cetăţenii, scopul nostru este acela de a limita răspândirea COVID-19 şi acest lucru l-am transmis la întâlnirea cu colegii, în momentul preluării mandatului", a afirmat Bode.

El a adăugat că i-a mulţumit ministrului Marcel Vela, pentru că a condus un "minister complicat într-o perioadă complicată".

Lucian Bode a precizat că îşi doreşte, în cel mai scurt timp, o echipă completă şi funcţională la MAI - secretari de stat, subsecretari de stat, şefi de structuri.
 

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO 



"Voi continua toate proiectele de reformă demarate de ministrul Marcel Vela, mă refer evident şi la ocuparea prin concurs a posturilor care în acest moment sunt ocupate cu preluare de atribuţii sau delegaţi şi foarte important, şi asta va comunica domnul preşedinte astăzi, suntem implicaţi în campania naţională de vaccinare şi în aceste condiţii le-am cerut colegilor să depună toate eforturile, să contribuie cu tot ce au la dispoziţie pentru reuşita acestei campanii", a indicat Bode.

El a spus că reprezintă o prioritate organizarea rapidă a concursurilor pentru ocuparea posturilor de conducere din structurile MAI.
 

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO 



"Nu doar Poliţia Română, ci şi celelalte structuri, Poliţia de Frontieră, DGA, DGIPI sunt structuri care nu au la comandă persoane promovate în urma unui concurs şi acest lucru mă va preocupa, în zilele următoare voi face o evaluare, să vedem în ce stadiu sunt aceste demersuri şi, în cel mai scurt timp cu putinţă, îmi doresc ca aceste concursuri să fie organizate şi să avem stabilitate", a explicat ministrul.

Bode a anunţat că va cere rapoarte din partea structurilor de specialitate, deoarece în ultimele luni au existat "foarte multe" acte de ultraj. "Am văzut, din păcate, în ultimele luni, foarte multe acte de ultraj şi eu îmi doresc ca uniforma de poliţist, de jandarm să fie respectată, să recâştigăm încrederea oamenilor şi nu putem să o recâştigăm altfel decât numai prin atitudine transparentă, în interesul public, pentru că nu trebuie să uităm niciodată - toţi suntem în slujba cetăţenilor aici", a transmis ministrul de Interne.
 

Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO 



O gardă militară i-a prezentat onorul noului ministru la intrarea în sediul MAI, unde a fost întâmpinat de predecesorul său, Marcel Vela. Un ceremonial similar s-a desfăşurat la finalul evenimentului. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 Misterioasa navă iraniană care s-a întors ieri, subit, după trei ani, acasă

3 Document secret rusesc obținut de Washington Post

4 Ucraina a încălcat „linia roșie nucleară” a Rusiei? / Culisele unui atac ucrainean asupra unei ținte-cheie din Rusia

5 Foarte interesante amănunte...