Lucian Bode: La metrou vrem să solicităm păstrarea distanţei de un metru între călători

Lucian Bode: La metrou vrem să solicităm păstrarea distanţei de un metru între călători

Angajaţii Ministerului de Interne vor sprijini agenţii de pază ai Metrorex pentru a asigura fluenţa la metrou, iar distanţa recomandată dintre călători este de un metru, a anunţat, luni seara, ministrul Transporturilor, Lucian Bode.

"Cele 53 de staţii de metrou sunt deservite de 130 de accesuri. Staţiile cele mai aglomerate sunt cele din zona de Nord, Pipera, şi cele din Centru - Unirii, Victoriei. Am avut o colaborare foarte bună cu Ministerul Afacerilor Interne. Am solicitat sprijin, iar domnul ministru Vela (Marcel Vela, ministrul de Interne, n.r.) şi-a dat acordul să găsim împreună soluţii pentru a organiza accesul la metrou astfel încât să nu avem acele aglomerări. Cu metroul, înainte de criză, circulau în jur de 600.000 - 700.000 de cetăţeni în fiecare zi. Încă programul de lucru este flexibil în majoritatea situaţiilor. În intervalele foarte aglomerate, vom avea, pe lângă personalul nostru de pază, sprijinul angajaţilor MAI pentru a asigura o fluenţă la metrou şi pentru a păstra distanţa la gurile de acces, pentru a nu aglomera nepermis de mult accesul în trenurile Metrorex", a precizat Lucian Bode, la Realitatea Plus.

Acesta a arătat că intenţionează să solicite păstrarea distanţei de un metru între călători şi că analizează şi măsurile adoptate de alte state membre care au marcat cu autocolant locurile unde puteau sta călătorii.

"Este recomandarea noastră, aşa o să fie transpusă prin legislaţia subsecventă actului normativ aprobat astăzi de Guvern (un proiect de lege pentru reglementarea situaţiei de alertă care va fi instituită după încetarea stării de urgenţă, n.r.) şi, sper eu, aprobat în zilele următoare de Parlament. Vom spune foarte clar că vrem să solicităm păstrarea acelei distanţe de un metru între călători. Am văzut anumite recomandări. Ne uităm ce se întâmplă în alte state membre unde erau marcate locurile cu un autocolant de o anumită culoare scaunele, respectiv locurile din tren erau marcate şi doar acolo puteau sta călătorii. Este un proces foarte complicat, dar nu imposibil. Nu exclud acest lucru, dar aş vrea să văd în primele zile după 15 mai cum se respectă regulile stabilite. Cu siguranţă pot fi ridicate anumite restricţii sau pot fi impuse restricţii noi în funcţie de cum evoluează acest mod de transport", a explicat ministrul de resort.

În ceea ce priveşte dimensionarea capacităţii de transport, Lucian Bode a menţionat că timpii de aşteptare vor fi de două - trei minute până la maximum 12 minute.

"Avem 65 de trenuri. Am făcut în aşa fel programul, începând cu data de 15 mai, încât timpii de aşteptare între două trenuri să nu depăşească între două - trei minute, în cele mai multe situaţii, până la maximum 10, 12 minute. Am redus la minimum posibil timpii de aşteptare", a explicat Bode.

Ministrul a menţionat, în context, că în cazul în care se va lua decizia ca în spaţiile închise să fie obligatorie purtarea măştii de protecţie, atât personalul aparţinând operatorilor de transport cât şi călătorii vor fi obligaţi să poarte această mască.

Referitor la igienizarea zilnică a spaţiilor de pe peron cât şi din trenuri, ministrul de resort a explicat că este utilizată o procedură industrială denumită nebulizare 3D care asigură dezinfecţia trenurilor şi a traseelor de ventilaţie cu care acestea sunt dotate.

El a reamintit şi alte măsuri care sunt valabile şi în prezent printre care posibilitatea de a plăti contactless la turnicheţi în toate cele 53 de staţii de metrou sau informarea călătorilor.

Ministrul Transporturilor a explicat că este dificil de limitat accesul la 50% din capacitate, în condiţiile în care la metrou într-o staţie pot urca 90% din călători pentru ca la staţia următoare să coboare 70%.

Pe de altă parte, Bode a anunţat că marţi vor fi lansate în dezbatere publică măsurile agreate cu industria de transport rutier de persoane.

"Începând de mâine intră în dezbatere, în transparenţă decizională, măsuri pe care noi astăzi le-am agreat împreună cu industria de transport rutier de persoane. Această industrie este 100% privată şi e normal să existe dialog cu ei", a subliniat sursa citată. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Nu le zice rău Ciucă...

4 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

5 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski