Lucian Bode: Nu este normal să fie publicate liste cu adresele angajaţilor din structuri

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, marţi, că nu este normal să apară în presă liste cu numele şi adresele unor angajaţi din minister sau din alte structuri ale statului.

El a răspuns, la TVR1, unei întrebări privitoare la vaccinarea paralelă a angajaţilor din MAI, peste rând şi în centre care nu ar apărea pe platforma de vaccinare.

"În ceea ce priveşte campania de vaccinare a personalului din structurile MAI, am o situaţie cât se poate de clară (...) şi vreau să spun că, în acest moment, din cei care şi-au manifestat opţiunea de a se imuniza, până în acest moment s-au vaccinat 53,5%, 26-27.000 de angajaţi din structurile MAI, dintr-un total de circa 50.000 care şi-au exprimat opţiunea. Deci, peste 20% din tot ce înseamnă structurile MAI s-au imunizat până în acest moment. Dar, acele liste despre care faceţi referire, eu spun foarte clar că nu este normal (...) ca ele să fie publicate, cu adresă, legat de sistemul de apărare, sistemul de ordine publică; aici înţeleg că era vorba şi despre serviciile de informaţii. În ce condiţii... Vezi adresa, strada x, numărul y şi constaţi că acolo s-au vaccinat 7, 8, 10 cetăţeni din structurile respective. Păi, în momentul respectiv, poţi să te aştepţi ca oricine, nu ştiu, poate că nu ne sunt toţi prieteni pe pământul acesta, dar pot veni în orice moment să fotografieze, să filmeze... Nu mi se pare normal să dăm publicităţii", a spus Lucian Bode. AGERPRES/ (A-Marius Septimiu Avram, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Preda)


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR