Lucian Bode: România a fost scoasă de pe lista de supraveghere în ceea ce priveşte traficul de persoane, potrivit ultimului raport al Departamentului de Stat

„Veşti foarte bune pentru România în urma publicării raportului anual privind traficul de persoane de către Departamentul de Stat al SUA. Mă bucur să constat că România a fost scoasă de pe lista de supraveghere. Raportul Departamentului de Stat conturează o imagine favorabilă a activităţilor anti-trafic şi evidenţiază progresele pe care România le-a făcut în ultimul an. Sistemul anti-trafic de persoane din România este unul funcţional, capabil să ofere un răspuns adecvat acestui tip de criminalitate”, a scris pe pagina sa de Facebook Lucian Bode.

„Nu am vrut să cred nicio clipă în scenariul în care România ar fi fost retrogradată, deoarece avem structuri, legislaţie, strategii, planuri de acţiune şi linii de finanţare dedicate pe care am început deja să le utilizăm mai eficient şi mai aplicat în prevenirea şi combaterea acestui fenomen. Eforturile noastre din ultimul an nu au vizat doar să răspundă recomandărilor Departamentului de Stat, ci sunt o expresie a angajamentului evident al României pentru combaterea acestui flagel. Lupta anti-trafic presupune efortul conjugat al mai multor instituţii şi cu siguranţă ne vom concentra în continuare pe remedierea aspectelor pe care trebuie să le îmbunătăţim”, a completat ministrul de Interne.

„Aş vrea să subliniez că o decizie deosebit de importantă în acest sens a fost preluarea la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului a Comitetului de monitorizare a eforturilor anti–trafic. Înţelegând importanţa acestui dosar, sprijinul oferit de către domnul Prim-Ministru Nicolae Ciucă a fost esenţial în ceea ce priveşte coordonarea tuturor măsurilor implementate, respectiv activităţilor realizate pe parcursul anului trecut. Le mulţumesc tuturor structurilor specializate şi autorităţilor române pentru efortul depus şi pentru cooperarea foarte bună pe care au avut-o cu partenerii externi în vederea reducerii dimensiunilor traficului de persoane şi îmbunătăţirii poziţiei ocupate de România în acest raport”, a conchis secretarul general al PNL.

Sursa: adevarul.ro


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români