Lucrare semnată de Adrian Ghenie, vândută cu 3 milioane de euro

Lucrare semnată de Adrian Ghenie, vândută cu 3 milioane de euro

Lucrarea lui Adrian Ghenie ”Turning Point 1” a fost vândută săptămâna aceasta, la Londra, într-o licitație a casei Christie's, pentru suma de 2.682.000 lire, achivalentul a 3,1 milioane euro.

Lucrarea „Turning Point” a lui Adrian Ghenie a fost vândută cu 3,1 milioane de euro

Tabloul, măsurând 1,5 x 3 metri, datează din 2009, perioadă în care artistul a început consacrarea pe plan internațional, scrie profit.ro

Prețul de pornire în licitație a fost de 1,4 milioane lire sterline, iar oferta câștigătoare a fost de 2,2 milioane lire, restul până la suma finală de adjudecare reprezentând comisioane și alte taxe legale, inclusivul dreptul de suită al artistului.

Fulminanta ascensiune a lui Adrian Ghenie

Comparat foarte devreme cu Francis Bacon, artistul român Adrian Ghenie face parte dintre cei mai performanţi 100 de artişti din lume la licitaţii şi se impune ca unul dintre cei mai căutaţi pictori ai epocii noastre, potrivit artprice.com, liderul mondial în informaţii despre piaţa de artă.

Cifra de afaceri pe 2021 este de 32,8 milioane de dolari, conform indicatorilor de piaţă pentru Ghenie la vânzările publice. 89% dintre vânzările de opere de artă semnate de artistul român au fost la Hong Kong.

Laureat al Universităţii de Artă şi Design din Cluj-Napoca în 2001, Adrian Ghenie este un pictor figurativ, preferând cuţitul pensulei. Subiectele sale predilecte sunt personajele marcante ale secolelor al XIX-lea şi al XX-lea. Astfel, Charles Darwin şi Lenin, Vincent Van Gogh şi Marcel Duchamp se regăsesc portretizate fără concesii în operele sale.

Fulminanta ascensiune a lui Adrian Ghenie (1977) începe în 2011, în momentul în care se alătură prestigioasei Pace Gallery în cadrul unei expoziţii colective. Reprezentat de una dintre cele mai respectate galerii din lume, el este inclus în acelaşi an în licitaţii, la Phillips de Pury & Company la New York. Pictura sa puternică atrage colecţionarii bogaţi, pânza "Swimming Pool" (de 50 cm) atingând dublul estimării, la 22.500 de dolari.

Dacă Pace Gallery nu este străină de acest prim succes, este de remarcat că numele lui Adrian Ghenie circula deja în cercurile de iniţiaţi din 2006, anul unei expoziţii la galeria Haunch of Venison din Zurich. Introducerea în programul Haunch of Venison a fost capitală pentru că această galerie a devenit subsidiară a celei mai puternice case de licitaţii, şi anume Christie's, în 2007. În 2011, Haunch of Venison-Christie’s deschide al doilea spaţiu la Londra şi îi dedică o expoziţie monografică tânărului "Ghenie". De atunci, expoziţiile se succed. În lunile următoare, lucrările sale pot fi văzute pe rând la Muzeul de Artă Contemporană din Denver, la Palazzo Strozzi din Florenţa şi la Kunsthalle Mucsarnok din Budapesta. Artistul este pregătit să treacă de noi niveluri de preţ în sălile de licitaţie.

O rată extravagantă, condusă de marile galerii şi case de licitaţii

În 2013, Pace Gallery va accelera considerabil lucrurile dedicându-i o primă expoziţie personală la New York, însoţită de un catalog (Adrian Ghenie: New Paintings, din 8 martie până în 4 mai 2013). La finalul acestei expoziţii, preţurile cresc în săli, cu un portret revizuit al lui Elvis Presley vândut cu mai mult de 330.000 de dolari în iunie 2013, la Sotheby's din Londra. Anul viitor, pragul de un milion de dolari este depăşit pentru prima dată, prima sa operă milionară se intitulează "The Fake Rothko". Lucrarea a fost adjudecată pentru 2,4 milioane de dolari pe 30 iunie 2014 la Sotheby's Londra după ce fusese estimată la 596.000 de dolari.

Apoi, două noi consacrări marchează anul 2015: mai întâi cu intrarea în cadrul galeriei Thaddaeus Ropac, care îi dedică o expoziţie pariziană la sfârşitul lui octombrie în paralel cu cea de la FIAC şi, mai ales, cu imensul succes datorat participării la Pavilionul românesc de la Bienala de la Veneţia, ediţia a 56-a. Ghenie reprezintă aici ţara natală cu camera lui Darwin, o scufundare în pictură, istorie şi istoria artei. Această participare foarte bine remarcată la Bienală îl propulsează pe scena contemporană şi vânzările sale explodează în următoarele luni, până la recordul de 4,5 milioane de dolari în februarie 2016 pentru o operă care îl omagiază pe Van Gogh ("Self-Portrait As Vincent Van Gogh").

Trei luni mai târziu, o altă vânzare Sotheby's cu un autoportret al lui Ghenie în rolul lui Vincent Van Gogh, a fost estimată la aproximativ 200.000 de dolari. Acest autoportret, expus în 2013 la galeria Pace, apoi la Bienala de la Veneţia în 2015, a fost cumpărat pentru 2,59 milioane de dolari, adică de zece ori estimarea iniţială.

Octobrie 2016: Nou succes cu pânza "Nickelodeon" (2008), care a fost estimată la cel puţin 2 milioane de dolari şi a fost vândută la mai mult de 9 milioane. La sfârşitul anului 2016, veniturile din licitaţie ale lui Ghenie ajung la 27 de milioane de dolari. Artistul trece apoi brusc de pe locul 550 pe locul 60 al celor mai de succes artişti la licitaţie. A urmat o perioadă de încetinire, apoi o revenire în 2021, până când acest record a fost stabilit la 10,3 milioane de dolari de Christie's la sfârşitul lunii mai 2022 pentru tabloul "Pie Fight Interior 12" (2014).

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 PSD și PNL vor avea candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja

2 O informație care dă fiori / Ce știe CIA despre intențiile Rusiei în Europa?

3 Piedone este pe punctul de a pierde inclusiv Sectorul 5... E disperare mare printre acoliții lui... Deh, s-a schimbat joaca...

4 AUDIO Numele lui Coldea, într-un nou scandal. Anca Alexandrescu a difuzat înregistrări depuse la DNA

5 Surprize în noul sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro