Lucrarea ''Lumea ca teatru'' de Ştefan Câlţia, adjudecată la 75.000 de euro

Lucrarea ''Lumea ca teatru'' de Ştefan Câlţia, adjudecată la 75.000 de euro

Lucrarea "Lumea ca teatru" de Ştefan Câlţia, probabil cea mai mare operă a artistului apărută pe piaţa de artă, a fost adjudecată, marţi seara, la preţul de 75.000 de euro, la licitaţia de artă contemporană organizată de Casa Artmark.

Şi alte două lucrări semnate de Ştefan Câlţia au fost cumpărate la licitaţia de marţi. "Fata cu papagal" şi "Clovn cu papagal" au fost adjudecate la 49.000 de euro, respectiv la 13.500 de euro.

Între lucrările care s-au vândut s-au mai numărat: "Blocuri noi" de Corneliu Baba, la 28.000 de euro, "Hommage a Picasso" de Alexandru Ţipoia, la 25.000 de euro, "David" de Obie Platon, la 9.000 de euro, "Stephane Mallarme" de Adrian Ghenie, la 3.000 de euro.

Sesiunea a cuprins şi o parte caritabilă destinată strângerii de fonduri pentru 100 de copii cu autism din România şi Ucraina. Au fost licitate experienţe memorabile şi zile petrecute în compania unor vedete din România. Delia, Mihai Bendeac, Ana Maria Brânză, Smiley, Andi Moisescu, Cătălin Scărlătescu, Micutzu, Iulia Albu, Cabral, Anna Lesko, Cătălin Botezatu, Mihai şi Elwira Petre, Dan Bittman şi Mircea Lucescu sunt personalităţile care au oferit experienţe unice pentru ca 100 de copii să meargă în tabără. Potrivit rezultatelor licitaţiei, la această secţiune au fost colectate fonduri de 34.500 de euro. AGERPRES


populare
astăzi

1 Un articol care dă fiori... / Ceva aproape inexplicabil se întâmplă în SUA...

2 Sexul în avion, doar un mit? / Și un lucru pe care îl fac pasagerii, iar stewardeselor le place în secret

3 Augustin Lazăr / A fost indicat public un mic grup, obedient, din justiţie, cu legături în mediul politic, cunoscut în media ca „CSM-ul nevestelor”

4 BREAKING Noi politicieni și bugetari cu proprietăți peste hotare! Mulți medici și profesori universitari, o proaspătă angajată din Ministerul Economie…

5 Cine se află în spatele politicii externe anti-europene a lui Trump?