Ludovic Orban: Vom decide astăzi prelungirea programului teraselor până la ora 24.00

Autorităţile vor prelungi programul de funcţionare a teraselor până la ora 24.00, a anunţat, vineri, la Craiova, premierul Ludovic Orban.

Premierul a declarat că programul teraselor va fi prelungit cu o oră în baza unei decizii care urmează să fie adoptată în cursul zilei de vineri de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

"Am avut o solicitare de pe litoral, foarte multe companii ne-au explicat că e bine să prelungim măcar cu o oră programul şi am ţinut cont de solicitările lor. De asemenea, din Bucureşti am avut, de la foarte mulţi întreprinzători, solicitări şi vom decide astăzi prelungirea programului până la ora 24.00 şi ultima comandă să se facă până la ora 23.00", a afirmat Orban.

Potrivit unei decizii a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, adoptată la începutul lunii august, activitatea cazinourilor, teraselor, cluburilor şi barurilor din şapte judeţe şi municipiul Bucureşti nu poate începe înainte de ora 06,00 şi nu se poate prelungi după ora 23,00. AGERPRES


populare
astăzi

1 Citiți ce a primit ăsta de la români după ce a postat o poză de la festivalul luxului de la PSD

2 VIDEO Noi amănunte despre petrecerea de lux unde Ciolacu și-a oficializat relația de amor cu fosta lui Negoiță

3 VIDEO Ciolacu, la braț cu aia de zicea că nu o cunoaște, la botez, la Simonis

4 Numerele extrase la Loto pe 1 noiembrie și explicația incidentului cu bilele blocate la Joker

5 Prăbușirea prețului la porcul de Crăciun îi bagă în panică pe fermierii români