Lukaşenko: Trupele belaruse, plasate în stare de alertă maximă la frontiera de vest

Lukaşenko: Trupele belaruse, plasate în stare de alertă maximă la frontiera de vest

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a anunţat marţi că înalta conducere militară a ţării a desfăşurat unităţi ale armatei la frontiera de vest a republicii, plasându-le în stare de alertă maximă, ca reacţie la o pretinsă ameninţare din afară, potrivit agenţiilor de presă EFE, RIA Novosti şi Reuters.

'Slavă Domnului că noi am reacţionat şi am desfăşurat unităţi militare ale armatei noastre la frontiera de vest a republicii şi le-am plasat în stare de alertă maximă', a afirmat Lukaşenko în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate din Belarus, potrivit agenţiei de presă oficiale Belta.

Referindu-se la o pretinsă 'tensionare a situaţiei' la graniţa de vest a ţării, Lukaşenko a evocat declaraţii făcute de unii lideri occidentali. 'Au apărut declaraţii (despre Belarus - n.r.) ale reprezentanţilor unor ţări occidentale, inclusiv şefi de stat, care în genere nu ştiu unde se află Belarus', a spus el, făcând aluzie la criticile Occidentului faţă de reprimarea cu violenţă a manifestaţiilor paşnice.

În acelaşi timp, Ministerul Apărării de la Minsk a anunţat marţi că mai multe bombardiere au fost mobilizate la patrularea graniţei de vest a Belarusului, ca parte a unor antrenamente de luptă, conform unui comunicat citat de RIA Novosti.

Duminică, la un miting al susţinătorilor săi, Lukaşenko - care se confruntă cu o mişcare inedită de contestare în urma alegerilor prezidenţiale din 9 august, considerate falsificate de opoziţie şi de Occident - i-a îndemnat pe belaruşi să-şi apere ţara de ingerinţele externe, după ce Polonia şi statele baltice au propus să medieze între putere şi opoziţie pentru organizarea 'unei mese rotunde de reconciliere naţională'.

Încercând să-şi fidelizeze structurile militarizate, Lukaşenko a acordat marţi medalii unui număr de peste 300 de reprezentanţi ai Ministerului de Interne 'pentru servicii ireproşabile', unii fiind direct implicaţi în represaliile declanşate împotriva manifestanţilor.

Cu toate acestea, Ministerul de Interne a recunoscut că o 'mică parte' a forţelor poliţiei a demisionat pe fondul manifestaţiilor de protest împotriva lui Aleksandr Lukaşenko, intrate în cea de-a zecea zi. Într-un comunicat al biroului de presă al ministerului se face apel la poliţişti să nu-şi abandoneze posturile, conform Reuters.AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Va fi asfaltat cel mai vechi drum din țară, o variantă mai scurtă cu 30 de km la Valea Oltului!

2 Primul general român format la Harvard răspunde unei întrebări presante. Ce șanse mai are Ucraina să învingă Rusia

3 Citiți și judecați voi...

4 „De ce stă Spania cu sute de tancuri și sisteme de apărare aeriană? Împotriva cui vor să le folosească?”

5 Așa o fi?