Lukaşenko vrea armistiţiu în Ucraina: „Să se oprească înainte de începerea escaladării“

Lukaşenko vrea armistiţiu în Ucraina: „Să se oprească înainte de începerea escaladării“

Preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko a propus, vineri, un armistiţiu în Ucraina şi negocieri fără condiţii prealabile între Moscova şi Kiev, informează AFP.

Președintele Belarusului a propus un armistițiu în Ucraina și tratative Foto: Profimedia

„Trebuie să se oprească acum, înainte de începerea escaladării. Îmi asum riscul de a sugera o încetare a ostilităţilor", a spus într-un discurs către naţiune liderul de la Minsk, apropiat de Rusia şi aflat la putere din 1994.

„Este posibil şi necesar să se rezolve toate problemele teritoriale, de reconstrucţie, de securitate şi altele la masa negocierilor, fără condiţii prealabile", a adăugat el, potrivit Agerpres.

Lukaşenko, care consideră că Occidentul şi Ucraina sunt de vină pentru conflict, a mai afirmat că se teme de un război nuclear din cauza sprijinului occidental pentru Kiev. Omologul său rus, Vladimir Putin , şi-a anunţat deja intenţia de a desfăşura arme nucleare tactice în Belarus.

„Din cauza Statelor Unite şi a sateliţilor lor s-a declanşat un război total" în Ucraina, iar de atunci "incendiile nucleare pândesc la orizont".

„Înţelegeţi şi ştiţi cu toţii că nu există decât o singură soluţie: negocierile! Negocieri fără condiţii prealabile", a insistat preşedintele belarus.

El a subliniat că în Rusia „complexul militar-industrial funcţionează la turaţie maximă", în timp ce Ucraina primeşte din abundenţă arme occidentale, ceea ce creşte pericolul de escaladare, cu multe pierderi de vieţi în viitorul apropiat.

Belarusul nu este implicat direct în conflict, însă a permis forţelor ruse să îi folosească teritoriul pentru ofensiva de anul trecut împotriva Kievului şi - susţin ucrainenii - pentru bombardamente. AFP reaminteşte că militarii ruşi şi belaruşi au efectuat exerciţii comune şi au creat o structură militară compusă din efective ale ambelor părţi.

Anunţul privind desfăşurarea de arme nucleare tactice în Belarus, făcut de Putin la sfârşitul săptămânii trecute, a provocat îngrijorare în Ucraina şi în Occident.

În 2022 au avut loc unele tratative între Rusia şi Ucraina, însă inflexibilitatea ambelor poziţii nu a permis să se ajungă la rezultate, iar tentativele ulterioare de mediere au eşuat. Moscova afirmă că războiul nu se poate încheia dacă Kievul nu acceptă revendicările ruse, în special anexarea a cinci regiuni din teritoriul ucrainean. La rândul lor, ucrainenii cer retragerea completă a forţelor ruse de pe întregul teritoriu al Ucrainei, fără excepţii.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...