Lukoil și Romgaz vor continua lucrările de explorare în perimetrul Trident din Marea Neagră

Lukoil și Romgaz vor continua lucrările de explorare în perimetrul Trident din Marea Neagră

Prim-vicepreședintele Lukoil, Vladimir Nekrasov, i-a transmis ministrului român al Energiei, Victor Grigorescu, că Lukoil va continua lucrările de explorare în perimetrul Trident din Marea Neagră, unde evaluările preliminare arată prezența unor zăcăminte de gaze ce depășesc 32 de miliarde de metri cubi, potrivit unui comunicat al Ministerului Energiei, remis, joi, AGERPRES.

Ministrul Energiei, Victor Grigorescu, s-a întâlnit miercuri, 13 aprilie, cu Vladimir I. Nekrasov, prim-vicepreședinte al Companiei ruse Lukoil, aflat într-o vizită de lucru în România. În cadrul discuțiilor au fost abordate teme legate de producția și activitatea curentă a companiei Lukoil, invesțiile necesare pentru eficiența energetică și de mediu, precum și perspectivele de dezvoltare viitoare ale rafinăriei Lukoil din Ploiești.

Oficialul rus a prezentat și o parte din programele viitoare ale companiei în România, punând accent pe continuarea activităților de explorare în cadrul Consorțiului din care mai fac parte firma americană PanAtlantic și Romgaz a zăcământului de gaze Lira din perimetrul Trident din Marea Neagră, conform contractului de concesiune existent. În baza evaluărilor preliminare, rezervele de gaze evidențiate până în prezent depășesc 32 miliarde de metri cubi, iar cercetările vor continua atât prin lucrări de explorare seismică, cât și prin noi forări cu sonda de prospecțiuni.

La rândul său, Victor Grigorescu a prezentat acțiunile întreprinse de Ministerul Energiei pe linia reactualizării Strategiei Energetice a României și a subliniat atenția pe care o acordă evaluării resurselor energetice, în care un rol important îl pot avea posibilele rezerve de hidrocarburi din Marea Neagră, se mai arată în comunicat.

Romgaz, Lukoil Overseas Atash Bv și PanAtlantic Petroleum au încheiat două contracte de concesiune prin care au dobândit drepturi și obligații de a exercita operațiuni petroliere în două perimetre din Marea Neagră, EX29 Est Rapsodia și EX30 Trident.

În toamna anului trecut, Romgaz anunța că lucrările la sonda de explorare LIRA 1X, finalizate în octombrie 2015, au dus la descoperirea unui important zăcământ de gaze, situat în sectorul românesc al Mării Negre, din cadrul Perimetrului EX30 Trident. Rezervele ar putea depăși 30 de miliarde de metri cubi, de circa trei ori mai mult decât consumul anual de gaze al României.

În prezent, cota de participare a Romgaz în Acordul de Concesiune este 10%, Lukoil deține 72%, iar PanAtlantic Petroleum Ltd 18%.

La mijlocul lunii februarie, însă, cele trei companii au anunțat că au decis să renunțe la explorarea celuilalt perimetru avut în concesiune, respectiv EX29 Est Rapsodia.

"În acordul petrolier ce guvernează operațiunile aferente perimetrului Rapsodia, partenerii au efectuat toate demersurile prevăzute în oferta câștigătoare, atât sub aspect fizic, cât și valoric. Datele și informațiile obținute nu au îndreptățit partenerii să continue operațiunile petroliere într-o fază suplimentară, prin asumarea unui nou program de explorare", au susținut oficialii Romgaz.

"Este firesc, deși nu de dorit, ca unele operațiuni de explorare să nu se soldeze cu rezultatele scontate. Face parte din specificul activității și este un risc asumat de către parteneri", au adăugat reprezentanții companiei de gaze.

AGERPRES/(AS — autor: Florentina Cernat, editor: Andreea Marinescu, editor online: Simona Aruștei)


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Da, are 60 de ani și s-a calificat la concursul național de frumusețe Miss Argentina...

4 O nouă arestare la vârf în Rusia

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…