Luptătoare străine pentru Statul Islamic au fost făcute prizoniere la Mosul

Forțele antiteroriste irakiene au făcut prizoniere la Mosul douăzeci de luptătoare străine pentru Statul Islamic, a anunțat un oficial sâmbătă, când la Bagdad și în alte orașe se sărbătorea recucerirea Mosulului de la jihadiști, după trei ani de ocupație.

Sub cartierul Quleiat din centrul vechi al orașului Mosul a fost găsit un tunel secret, unde se ascundea un grup de femei — dintre care cinci din Germania, câte trei din Rusia și Turcia, două din Canada și una din Cecenia, alături de șase venite din Libia și Siria — care aveau arme și centuri cu explozibili pentru atacuri împotriva trupelor guvernamentale irakiene, a declarat Haidar al-Araji, citat de DPA.

Luptătoarele islamiste au fost arestate joi, la câteva zile după ce la Bagdad s-a anunțat oficial eliberarea Mosulului de sub ocupația Statului Islamic. Sâmbătă, când evenimentul a fost marcat printr-o paradă militară în capitală, la care a participat și premierul Haider al-Abadi, în cel de-al doilea oraș ca mărime din țară încă mai aveau loc ciocniri sporadice între jihadiiști și forțele de securitate.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR