Luptătorii de elită ai Antichității: cei mai buni dintre soldații lui Alexandru Macedon ar fi fost homosexuali

Luptătorii de elită ai Antichității: cei mai buni dintre soldații lui Alexandru Macedon ar fi fost homosexuali

Atunci când ne gândim la unități armate de elită sau la forțe speciale ne vin în minte echipe precum Delta Force sau SAS ale armatelor moderne, însă astfel de echipe de luptători de top au fost utilizate mereu în istorie. Un exemplu în acest sens fiind și unitatea de elită a lui Alexandru cel Mare, care era formată și din unii războinici homosexuali, conform The Telegraph .

Foto: Arhivă

Probabil că cea mai cunoscută unitate de acest fel a fost cea a cavalerilor spartani, care sunt cunoscuți drept „cei 300”. Potrivit istoriei, cavalerii spartani au luptat până la ultimul om împotriva a sute de mii de soldați persani, la Termopile, în anul 480 î.Hr.

Băieții spartani erau luați de lângă familiile lor de la vârsta de șapte ani. Aceștia se antrenau desculți și dormeau sub cerul liber pe paleți de lemn, în timp ce alimentația lor de bază consta doar într-o supă. La împlinirea vârstei de 20 de ani erau suficient de „căliți” pentru a participa la selecția pentru hippeis.

Diferența dintre cei 300 și elita inamicilor lor persani era foarte mare . Vasta armată persană a regelui Cirus cel Mare, în secolul al VI-lea î.Hr. și apoi a lui Xerxes, un secol mai târziu, se lăuda cu Nemuritorii, o forță de 10.000 de oameni. Întrucât luxul era manifestarea concretă a puterii regelui persan, Nemuritorii au fost răsplătiți din belșug pentru isprăvile lor: au primit rații de cea mai bună calitate și bijuterii din aur.

Alexandru cel Mare i-a spulberat pe perși în cei cinci ani după ce a urcat pe tronul Macedoniei, în anul 336 î.Hr. Până la vârsta de 25 de ani, a pus stăpânire pe comorile și palatele Imperiului Persan și a trecut prin sabie fiecare dintre cei 700 de nemuritori în 330 î.Hr.

Unitatea de elită a acestuia a fost cavaleria grea, compusă din așa-zișii hetairoi, „însoțitorii” regelui, ale cărei opt detașamente proveneau din aristocrația macedoneană. Erau înarmați cu o suliță și două săbii, una pentru împuns, iar cealaltă pentru tăiat. Regele Macedoniei s-a aflat în fruntea acestei forțe de cavalerie.

Gorgidas, generalul orașului-stat Teba, a decis să împartă cei 300 de războinici din unitatea sa de elită, „Batalionul Sacru al Tebei” în 150 de perechi de îndrăgostiți, bărbaţi desigur. „Cine și-ar abandona iubitul sau l-ar dezamăgi în pragul pericolului?", se întreba Platon.

„Batalionul Sacru”, care ajunsese cea mai puternică armată, la mijlocul secolului al IV-lea î.hr, a condus Teba în victorii zdrobitoare asupra războinicilor din Sparta.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene

3 Amănunte din sondajele pe București. Singura certitudine este căderea ireversibilă a lui Piedone

4 VIDEO „Nasty” și-a ales candidatul pentru București! Pe cine susține fostul tenismen?

5 Rusia susține că Kim Jong-un va fi asasinat