Luptătorul K1 Florin Ilie a lovit un poliţist. Oamenii legii au fost nevoiţi să facă uz de armă

Florin Ilie a fost prins şi va fi condus la audieri. / FOTO: http://www.tion.ro/

Din primele informaţii, incidentul s-a petrecut în zona Calea Girocului din Timişoara, după ce poliţiştii de la Rutieră au tras pe dreapta autoturismul condus de Florin Ilie. Cunoscutul luptător K1 a încercat să fugă de poliţişti pe jos. Aceştia au pornit în urmărirea lui, scrie tion.ro.

Florin Ilie s-ar fi întors la un moment dat şi l-a lovit pe unul dintre poliţiştii aflaţi în urmărirea sa. Colegul poliţistului lovit a scos imediat arma şi a tras un foc de avertisment în aer.

Florin Ilie a fost prins şi va fi condus la audieri. În urmă cu patru ani, Florin Ilie a fost implicat într-un incident similar, însă în Caraş-Severin. Atunci, Ilie, aflat la volanul unui autoturism Audi Q7 a refuzat să oprească la un control de rutină al poliţiştilor de frontieră din judeţul învecinat, aceştia fiind nevoiţi să facă uz de armă pentru oprirea autoturismului.

Florin Ilie a fost condus la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş, fiind acuzat de ultraj. Poliţistul pe care l-a lovit a fost dus la Spitalul Judeţean din Timişoara pentru investigaţii medicale.

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR