Luptătorul MMA George Radu a murit înecat în Germania. Presimțirea pe care a a avut-o înainte de tragedie: „Poate mor pe aici, departe de casă”
Comunitatea RXF din România este în doliu după decesul lui George Radu, luptător MMA cunoscut pentru prezența sa în galele de profil. Sportivul, care se afla în Germania de puțin timp, a murit înecat.
„Încă nu pot să cred că asta este realitatea. Mă doare sufletul și parcă refuz să accept că nu o să te mai vedem niciodată. De ce ai plecat așa, frate? De ce atât de devreme? (...) Ai fost fratele nostru, omul pe care ne bazam, omul despre care credeam că va fi mereu lângă noi. Niciodată nu mi-am imaginat că o să vină ziua în care o să-mi iau rămas-bun de la tine”, a scris un apropiat, într-un mesaj pe Facebook.
Tragedia s-a produs luni, 29 iunie, într-un lac din zona orașului Kehl, landul Baden‑Württemberg, potrivit Cancan .
Potrivit apropiaților, înainte de a intra în apă, George Radu le-ar fi spus prietenilor că se simte foarte rău.
Aceștia povestesc că sportivul ar fi avut chiar o presimțire:
„Poate mor pe aici, departe de casă”, ar fi spus George Radu.
Deși nu se simțea bine, el a mers la scăldat împreună cu prietenii. La ultima săritură în apă, în momentul în care încerca să ajungă la mal, i s-a făcut rău și a fost luat de curenți. Echipele de salvare continuă căutările trupului său.
Rudele și prietenii au transmis mesaje emoționante pe rețelele sociale. Verișoara sportivului a cerut ajutorul comunității, scriind:
„Vă rog din suflet să vă rugați pentru Radu George să îi găsim trupul. Căutările continuă și nu îl găsim. Am nevoie de rugăciunile voastre, campionul meu, puternicul meu, vino la mine să mergem acasă”.
Moartea lui George Radu a generat reacții puternice în mediul online.
„Nu pot să cred. Scriu aceste rânduri cu lacrimi în barbă. Am tot sperat că e o glumă, că nu e adevărat… dar când te-am sunat și nu ai răspuns tu… Dumnezeu să te ierte, fratele meu bun cu suflet curat”, a transmis unul dintre apropiați.
Un român a murit în Italia după ce a intrat cu bicicleta într-un zid. Leziunile de la cap i-au fost fataleAlții au povestit că sportivul abia ajunsese în Germania:
„Ieri seară a ajuns în Germania și azi dimineață s-a dus la apă cu prietenii. I s-a făcut rău în apă și nici acum nu l-au găsit. L-au luat curenții din apă, nu este de găsit. Am vorbit cu soția lui. Rog toți cunoscuți să fie alături și să ajutăm împreună să îl aducem acasă la familia lui”.
Curg mesajele de condoleanțe
Rețelele sociale s-au umplut de mesaje de condoleanțe.
„Parcă ieri eram copii și credeam că avem toată viața înainte. Astăzi am rămas doar cu amintirile din copilărie și cu tristețea unei plecări mult prea devreme. Drum lin, George! Dumnezeu să te odihnească în pace si sa te așeze la dreapta Lui!, a scris un apropiat.
„Drum lin către îngeri. Nu te voi uita niciodată. Dumnezeu să te odihnească în pace”, se arată într-un alt mesaj.
George Radu rămâne în memoria comunității RXF ca un sportiv dedicat, optimist și un prieten de nădejde, apreciat atât pentru confruntările sale din ring, cât și pentru sprijinul oferit tinerilor luptători aflați la început de drum.
Amintim că, în urmă cu câteva zile, Mirela Nicoleta Rusu, sportivă de origine română stabilită în Italia, a murit după ce a fost lovită de o mașină în timpul unui antrenament de ciclism desfășurat în apropiere de Palermo.
Sursa: adevarul.ro


