„M-am luat atât de tare de Gherasimov încât a leșinat”/Generalul Popov, noua provocare a conducerii militare de la Moscova

„M-am luat atât de tare de Gherasimov încât a leșinat”/Generalul Popov, noua provocare a conducerii militare de la Moscova

Comandantul Ivan Popov, retras din post după ce l-a înfruntat deschis pe șeful Statului Major al Rusiei, generalul Valeri Gherasimov, ar fi fost contactat de foști subordonați pe fondul înfrângerilor suferite pe frontul din Zaporojie.

Generalul Ivan Popov FOTO Profimedia

Într-o nouă înregistrare audio, difuzată de această dată pe un canal de Telegram legat de o structură de securitate din Rusia, generalul Popov este surprins în timp ce discută cu un fost subordonat aflat pe frontul din Zaporojie. Popov, considerat un comandant de top, îi expune persoanei cu care dialoghează o conversație pe care a purtat-o cu Gherasimov înainte de a fi destituit.

„Tu și cu mine suntem absolut la fel în asta, (acesta este, n. red.) doar adevărul. Mai ales când ai (...) dintr-odată viețile a 1.000 de oameni în mâinile tale. M-am luat atât de tare (de Gherasimov, n. red.) încât a leșinat. A fost o conversație directă”, afirmă generalul rus.

„Fără sprijin din partea noului comandament și a Statului Major General, ofițerii Armatei 58 s-au îndreptat către fostul lor comandant, Ivan Popov. Ca răspuns, generalul Popov i-a îndemnat pe ofițeri să rămână pe poziție și să raporteze doar adevărul”, comentează canalul de Telegram care a difuzat această înregistrare audio de 23 de secunde.

Popov, fostul comandant al Armatei a 58-a de arme combinate desfășurată în regiunea Zaporojie, din sud-estul Ucrainei, dezvăluie într-un mesaj vocal publicat pe 12 iulie de deputatul rus Andrei Guruliov că a fost demis după ce s-a plâns lui Gherasimov despre necesitatea de a schimba trupele din prima linie.

Adresându-se cu „dragii mei gladiatori”, Popov, al cărui indicativ este „Spartacus”, spune că forțele rusești desfășurate în Zaporojie au probleme cu radarul de contrabaterie și de recunoaștere a artileriei. El mai spune că a ridicat această problemă către superiorii săi de la Moscova, dar fără succes.

„Armata noastră nu a putut fi spartă pe front de forțele armate ale Ucrainei. Am fost loviți din spate de comandantul superior, decapitând cu trădare și ticăloșie armata în cel mai dificil și tensionat moment. Este o situație dificilă cu șefii seniori, în care ori taci și ești laș, ori spui cum stau lucrurile”, vociferează generalul Popov.

Dacă informațiile cu privire la faptul că generalul Popov este contactat de foști subordonați sunt adevărate, atunci acest lucru denotă că succesorul nu a câștigat încrederea trupelor fie „pentru că este mai puțin competent”, fie „pentru că este mai puțin direct cu înaltul comandament” de la Moscova, evaluează Institutul pentru Studiul Războiului.

Generalul Valeri Gerasimov s-a confruntat cu critici dure și din partea fostului șef al mercenarilor Wagner, Evgheni Prigojin, care, potrivit regimului Putin, a murit într-un „accident” aviatic produs pe 23 august în regiunea Tver.

Prigojin i-a catalogat pe generalul Gerasimov și pe ministrul rus al Apărării Serghei Șoigu drept „trădători” pentru faptul că nu au furnizat suficiente muniții mercenarilor Wagner în timpul bătăliei de la Bahmut, un oraș din estul Ucrainei.

Sursa: adevarul.ro


Citește și:

populare
astăzi

1 „Ce s-a întâmplat în Europa de Est e un miracol economic fără precedent“

2 După America Express, copiii Andreei Esca fac din nou echipă la Antena 1. Alexia Eram: „M-am simțit foarte bine la filmări”

3 Voi vedeți ce se întâmplă în Polonia?

4 „Ar fi primul val al ofensivei”

5 Rafinăriile Rusiei, la un pas de colaps după „vizitele” nocturne ale dronelor ucrainene