
„Mă simt profund îndurerat și tulburat”. Managerul Spitalului Floreasca a reacționat la acuzațiile făcute de sora pacientei infectate cu Candida auris
Managerul Spitalului de Urgenţă Floreasca din Capitală, Andrei Bogdan Zidaru, a reacţionat la scrisoarea deschisă adresată de sora unei paciente cu arsuri grave, infectată în unitatea sanitară. El s-a declarat „profund îndurerat şi tulburat” de cele relatate.
El a răspuns, pe Facebook, Alinei Alexandru, femeia care acuză că sora sa, Lavinia Vlad, cu arsuri pe 70% din suprafaţa corpului, a fost infectată cu o bacterie şi o ciupercă în spitalul Floreasca.
Femeia a vorbit despre modul în care s ora sa a fost tratată într-un mediu pe care îl numește „inadecvat și periculos” , fiind expusă la bacterii multirezistente și la Candida auris, o ciupercă extrem de contagioasă și cu o rată ridicată de mortalitate.
Bogdan Zidaru a preciat că a „iniţiat deja o analiză detaliată, cu obiectivul de a înţelege exact ce s-a întâmplat, cine a fost implicat şi ce proceduri nu au fost respectate”.
„Am citit cu atenţie mărturia dvs. despre experienţa avută la Spitalul Clinic de Urgenţă, în care descrieţi lipsa de răspuns în timp util, dificultăţile în comunicarea cu echipa medicală şi lipsa de sprijin într-un moment critic pentru sora dumneavoastră. Mă simt profund îndurerat şi tulburat citind cele relatate. În spatele fiecărui cuvânt se simte o suferinţă reală, iar ca manager al acestei instituţii, dar şi ca om, nu pot rămâne indiferent. Îmi pare sincer rău că în loc să primiţi sprijin şi încredere, aţi trăit nesiguranţă, frustrare şi revoltă”, afirmă managerul Spitalului Floreasca.
Anchetă internă a spitalului e condusă chiar de manager.
„Când apar astfel de situații, ele ating direct una dintre nevoile noastre fundamentale ca instituție: nevoia de a oferi îngrijire competentă și umană, într-un cadru sigur. Atunci când pacienții sau aparținătorii se simt abandonați, avem datoria să ascultăm, să înțelegem în profunzime și să acționăm. Am inițiat deja o analiză detaliată, cu obiectivul de a înțelege exact ce s-a întâmplat, cine a fost implicat și ce proceduri nu au fost respectate. Această anchetă internă nu este un simplu demers administrativ, ci un proces pe care îl conduc personal, cu seriozitate și responsabilitate”, a adăugat el.
Promisiunea managerului de la Spitalul de Urgenţă Floreasca
Managerul spitalului a promis femeii că îi va transmite concluziile și măsurile luate.
„Ne dorim să învățăm din fiecare caz real, nu doar pentru a sancționa eventuale greșeli, ci pentru a transforma sistemic lucrurile care nu funcționează. Imediat ce investigația va fi finalizată, vă voi transmite în mod transparent concluziile și măsurile luate. Aceasta este o promisiune fermă și personală”, a mai spus Bogdan Zidaru.
„În același timp, vă rog, dacă simțiți că puteți, să îmi transmiteți direct orice alte detalii relevante - știu că această solicitare poate deschide din nou o rană, dar vă asigur că în spatele ei este dorința sinceră de a reconstrui încrederea și de a repara ceea ce poate fi reparat. Vă mulțumesc pentru că ați ales să vorbiți deschis. Vă asigur că nu tratăm cu superficialitate cuvintele dumneavoastră și că fiecare zi în acest spital este dedicată efortului de a pune pacientul — și familia sa — în centrul a tot ce facem”, îi transmite Bogdan Zidaru surorii Laviniei, pacienta infectată în spitalul Floreasca şi care a fost transferată la o unitate sanitară din străinătate.
Colegiul Medicilor va audia 63 de doctori de la Spitalul de Urgență Floreasca care s-au ocupat de cazul Laviniei, pacienta cu arsuri grave transferată recent în Belgia, a anunțat șefa instituției, Cătălina Poiană.
Între timp, Alina Alexandru a oferit noi detalii despre starea de sănătate a acesteia.
„Lavinia a fost detubată și acum a fost trezită. Din păcate, starea ei este una ca după o perioadă în care a fost în această stare de comă indusă - vorbește cu dificultate și este extrem de somn noroasă. În cazul în care nu-și va face efectul noul antibiotic, medicii sunt destul de sceptici în ceea ce privește posibilitatea organismul ei de a reuși în lupta cu această bacterie”, a spus sora Laviniei.
Sursa: adevarul.ro