Măcelul pornit de la propagandă, două înmormântări și o crâșmă închisă. Cronica sfâșietoare a uciderii evreilor din Dorohoi
Pe 1 iulie 1940, târgul Dorohoiului a fost martorul unui masacru greu de imaginat. O unitate a armatei române, umilită și intoxicată cu propagandă antisemită, s-a dezlănțuit ucigând zeci de evrei nevinovați, devastând și dedându-se la atrocități.
Evrei, victime ale măsurilor antisemite FOTO getty images
Era 1 iulie 1940. În târgul Dorohoiului, un orășel cochet și destul de prosper din ținutul Botoșanilor, viața părea că-și urmeză cursul. Era luni, zi de lucru. Negustorii își deschideau prăvăliile, copiii mergeau la școală, funcționarii la birouri, iar băieții de prăvălie se străduiau să-și îndeplinească bine sarcinile. Dorohoiul era un oraș dominat de comerțul evreiesc. Aici trăia o comunitate de aproape 6.000 de evrei, adică aproape 40% din populația târgului, după cum arată statisticile din anii ’30.
În ciuda aparențelor și a impresiei de firesc, nori negri începeau să se adune deasupra orașului. De două zile era vânzoleală mare la frontieră. România Mare încetase să mai existe. Prin pactul Ribbentrop-Molotov, nazismul și comunismul și-au dat mâna, începând împărțirea Europei după preferințe și interese. Bucovina de Nord și Basarabia au căzut primele, fiind invadate la 29 iunie de Armata Roșie. Regimente românești, cu soldați frustrați, debusolați și umiliți, se retrăgeau de la posturile lor din ținuturile ocupate, mânați de la spate de oamenii lui Stalin . Odată cu ei, cârduri de refugiați, flămânzi, speriați, îngrijorați de ziua de mâine. De două zile, Dorohoiul devenise locul prin care toți acești oameni mânați de teamă sau cuprinși de furie oarbă se răspândeau care încotro. Pe 1 iulie 1940, în deal, la cimitirul evreiesc, era înmormântare. Un simbol lugubru a ceea ce avea să se întâmple către sfârșitul zilei.
De la cimitir la cârciumă
Pe 29 iunie 1940, prin Dorohoi trecuse deja un convoi de unități militare retrase din zona Hotinului și din nordul Basarabiei. Pe 30 iunie, la Dorohoi a ajuns și Regimentul 3 Grăniceri din Basarabia, Regimentul 8 Vânători de la Cernăuți, Regimentul 29 Infanterie, dar și Regimentul 16 Artilerie din zona Herței. Aceștia din urmă erau cei mai frustrați și mai umiliți. Tocmai fuseseră hărțuiţi și atacaţi de trupele sovietice care intraseră în Herța. Statutul regiunii era incert, fiind disputat atât de partea română, cât și de cea sovietică. Până la urmă, sovieticii s-au impus cu forța. La 29 iunie 1940, tancurile rusești au intrat în Herța, însă soldații români au refuzat să predea orașul. Rușii au deschis focul.
Printre cei uciși se afla și căpitanul Ioan Boroș, comandantul Bateriei I din Regimentul 16 Artilerie. În apărarea lui a sărit soldatul evreu Iancu Solomon, care a fost și el ucis. „Iancu Solomon s-a așezat din proprie inițiativă, în fața căpitanului, ca să-l apere“, precizau documentele vremii. Ambii au fost aduși pentru a fi înmormântați la Dorohoi. Căpitanul Boroș avea să fie înmormântat în cimitirul creștin, iar soldatul Iancu Solomon, în cel evreiesc. Cele două cimitire erau față în față, unul peste drum de celălalt. Lucrurile păreau să meargă normal – doar aparent.
Evreii au fost atacați în mai multe părți ale Europei FOTO getty images
La Trestiana, pe atunci un cartier situat la intrarea în oraș, un grup de soldați supărați încercau să intre într-o cârciumă deținută de o familie de evrei, Fișel și Etty Cărbunaru. Frustrați că localul era închis, soldații au intrat cu forța și l-au luat pe proprietar la bătaie. „În acest timp, în stânga drumului Dorohoi-Trestiana, unde ne aflam noi, la o cârciumă am auzit zgomote și țipete. Cum eu eram călare, m-am dus imediat acolo și fără a intra în cârciumă am văzut cum ostași grăniceri de la unitățile ce cuprindeau pe toți acei răzlețiți din retragere devastau cârciuma și câțiva loveau pe cârciumar scoțându-l afară din cârciumă“ , arată un martor, citat și de Radio France International. Câțiva soldați trag câteva focuri de armă. Acele împușcături răzlețe au declanșat iadul de la Dorohoi.
„Bagă-i baioneta în partea stângă”
Fișel Cărbunaru, proprietarul cârciumii din Trestiana, a fost omorât în bătaie. Soldații din Regimentul 3 Grăniceri și cei din Regimentul 8 Artilerie vor fi implicați în ceea ce va urma, arată rapoartele oficiale. După ce l-au bătut pe cârciumar, soldații se răspândesc prin oraș și încep să ia la bătaie și chiar să împuște pe toți evreii pe care-i întâlneau pe stradă. Focurile de armă de la Trestiana i-au alertat și pe soldații din cimitir, cei aflați la înmormântarea căpitanului Boroș. Așa cum arată raportul procuraturii, aceștia s-au speriat că sunt atacați de ruși.
„ În ziua de 1 iulie 1940, se făcea la cimitirul creștinesc înmormîntarea rămășițelor pămîntești ale căpitanului Boroș, iar evreii erau la cimitirul lor și înmormîntau pe un ostaș evreu. La un moment dat s-a auzit o detunătură de armă, urmată de o salvă. Asistența, fiind la înmormîntarea unui ofițer, a crezut că este salva de onoare dată ofițerului căzut la datorie; dar focurile începură să se înmulțească și atunci dîndu-se seama că nu e o simplă salvă, s-a produs o panică de nedescris, lumea crezînd că au venit rușii“, se arată în raportul procurorului delegat Filaret Săhleanu către procurorul general, privind incidentele de la Dorohoi.
Năuciți de propaganda care-i desemna pe evrei drept oamenii sovieticilor, ostașii au crezut că cei din cimitirul evreiesc sunt mână în mână cu rușii. Mai ales că la înmormântarea tânărului soldat evreu se aflau și câțiva militari de origine evreiască, veniți să-i acorde ultimul onor. Așa că au pus mâna pe arme și au năvălit în cimitirul evreiesc. I-au dezarmat pe cei câțiva soldați evrei. I-au mânat la marginea unui gard și i-au împușcat fără milă. Apoi s-au apucat să omoare și pe toți civilii din cimitir.
„Eram circa 30 de evrei. Pe la ora 19 a venit un grup de ostași în fruntea cărora era un ofițer ce purta pelerină de ploaie și favoriți, cu un pistol în mână, ne-a întrebat dacă avem armament și apoi ne-au scos afară prin poarta de la deal care dă în șoseaua Dorohoi-Vârful Câmpului. Ajunși în șosea, un ostaș a întrebat pe un ofițer unde să ne culce și atunci dânsul a spus: «Peste drum». Am fost mânați până peste drum pe zonă și focurile au început asupra noastră“, a precizat Iosif Davidovici, un martor rămas în viață, citat la rândul său de Radio France International.
Au fost uciși inclusiv bătrâni și femei. „Atunci, cu lovituri de armă, am fost împinși peste șanț. Eu văzând că ne omoară cu loviturile de armă peste cap, l-am luat pe bătrânul Leibiș Blonder de mână și am trecut șanțul. Cum am ajuns pe partea cealaltă s-a auzit o împușcătură și bătrânul lovit din spate a căzut jos. Văzând că bătrânul a căzut și că soldații au început să tragă în grămadă, m-am aruncat jos lângă Blonder. Am auzit un soldat spunând: «Uite, jidovu', dă din picioare». Altul a răspuns: «Bagă-i baioneta în partea stângă!»“, continua mărturisirea Iosif Davidovici.
„Violențe, jafuri și chiar violuri”
Așa cum mărturisesc rapoartele comunității evreiești de la acea vreme, dar și cele ale procuraturii, a început o adevărată vânătoare de oameni la Dorohoi. Dezlănțuiți, soldații din grupurile 3 Grăniceri și 8 Artilerie au intrat prin casele evreilor, spărgând, jefuind, ucigând pe cine găseau fără apărare. Au fost omorâți inclusiv copii. Cea mai afectată zonă a fost cea de nord-vest. „Focul s-a întins imediat la periferia de N.V. a orașului, soldații pătrunzînd prin casele evreiești și împușcînd tot ce erau prin ele“, se arată în raportul procuraturii din 4 iulie 1940. Reprezentanții comunității evreiești spun că au avut loc și violuri îndreptate împotriva evreicelor. „A început o vânătoare de oameni, în care au fost uciși atât unii dintre evreii care se adăposteau în cimitir, cât și dintre cei care se aflau în oraș. Toate aceste execuții sumare au fost acompaniate de alte violențe, jafuri și chiar violuri“, precizează reprezentanții comunității evreiești.
Nici copiii nu erau cruțați FOTO getty images
Sunt mărturii de coșmar. Se spune că Eli și Feica Rizel, doi evrei în vârstă, au fost omorâți după ce le-au fost tăiate urechile. Soldaților li s-au alăturat și antisemiții din oraș, derbedei care doreau să jefuiască. Bercu Aclipei, un evreu despre care știau că are ceva avere, a fost prins și pus să le arate unde ascunde banii. După ce le-a predat întreaga avere, a fost împușcat. O tânără evreică a fost împușcată după ce a scos capul la geam, în așteptarea logodnicului. Mulți evrei au scăpat cu viață fiindcă au fost ascunși sau protejați de vecinii lor, români. Plutonierul Cehan a salvat familia Salzberg, iar Julieta Comănescu pe Lupu Jager.
Ofițerii și românii de bună credință din Dorohoi erau scandalizați de ceea ce se întâmpla. Trăiau de două generații alături de evrei, în pace și armonie. Tocmai de aceea, locotenentul Isăceanu de la Regimentul 29 Infanterie a luat atitudine. A strâns un detașament mixt și a intervenit pentru a stopa măcelul. La rândul său, căpitanul Herghelegiu a organizat o patrulă și a amenințat cu pistolul pe cei care continuau jafurile. În cele din urmă, atitudinea acestor ofițeri, dar și organizarea detașamentelor de apărare a orașului au reușit să oprească jafurile și distrugerile. La sfârșitul zilei, zeci de evrei zăceau uciși. Numeroase case au fost jefuite, distruse, vandalizate. Cifrele diferă. În raportul procurorului Filaret-Săhleanu se arată că au fost uciși 52 de evrei pe 1 iulie 1940. La rândul său, procurorul militar de pe lângă Curtea Marțială a Comandamentului Garoafa, căpitanul Mihail Dulcă, alături de medicul Enăchescu dar și alți oficiali au consemnat că au fost identificate 50 de cadavre dintre care: 34 de bărbați, 11 femei și 5 copii.
La adăpost, cu icoana pusă-n geam
La prima vedere, măcelul de la Dorohoi pare un act spontan. Soldații și-au vărsat frustrarea retragerii umilitoare, fără luptă, pe evreii nevinovați. În raportul procurorului Săhleanu se precizează însă că a existat bănuiala că pogromul a fost premeditat. Mai precis, cu o zi înainte, românii au fost sfătuiți să pună icoane în geam, tocmai pentru a fi evitate acele case. În plus, ar fi existat localnici din Dorohoi care le-ar fi arătat soldaților casele evreilor, mai ales ale celor cu stare. Focurile de armă ale soldaților de la Trestiana ar fi fost doar un semnal, pentru începerea măcelului. În plus, mărturiile arată că autoritățile locale nici nu și-au bătut capul să intervină în vreun fel în favoarea localnicilor evrei. La rândul lor, jandarmii din Dorohoi au fost acuzați că nu s-au implicat, ba mai mult, ar fi avut o atitudine de încurajare a soldaților dezlănțuiți. În plus, în rândul armatei s-a zvonit că timp de 24 de ore au voie să ucidă evreii, fără repercusiuni.
„Probabil că fusese oarecare înțelegere între soldați, deoarece focul s-a întins imediat la periferia de N.V. a orașului, soldații pătrunzînd prin casele evreiești și împușcînd tot ce erau prin ele. Semnificativ este faptul că unele case creștinești aveau în geamuri icoane creștine sau aveau pe pereți cruci făcute de diferite boieli, acestea ca indiciu că acolo locuiesc creștini și în consecință să nu se tragă. Probabil că au venit înainte vreo cîțiva soldați și au anunțat ce se va întîmpla. Ne lipsesc date precise pentru această împrejurare, deoarece primele cercetări au fost făcute de către Comandantul Militar prin Președintele Curții Marțiale, care a fost însoțit la această cercetare numai de către Domnul Procuror Alexandru Scripcă și organele Poliției. În urma acestei cercetări, constatîndu-se că învinuiții erau militari, cercetările au rămas în sarcina organelor militare“, preciza Filaret Săhleanu.
Există însă o serie de întrebări fără răspuns. Dacă toți românii erau înțeleși cu armata, de ce mulți evrei au fost salvați tocmai de vecinii lor? Mai mult decât atât, ofițerii români, împreună cu localnici, civili sau militari au intervenit pentru oprirea atacurilor. Probabil adevărul este undeva la mijloc. Probabil doar trupele aflate în retragere s-au înțeles pentru un atac, cu complicitatea doar a unei părți infime a comunității dorohoiene.
Propagandă, antisemitism și frustrarea unui stat eșuat
Pogromul de la Dorohoi a făcut parte dintr-o serie neagră de incidente grave antisemite în România anilor ’40. La un an distanță, au fost măcelăriți evreii din Iași. Mai apoi, în timpul rebeliunii legionare au fost uciși evreii din București. În 1941, evreii din Dorohoi au fost deportați în Transnistria.
Cum s-a ajuns la măcelul de la Dorohoi? În primul rând, din cauza propagandei antisemite în rândul armatei. Dictatura lui Carol al II-lea se afla într-o criză profundă. România pierduse două teritorii importante fără luptă, în timp ce un rege slab și o camarilă pusă pe căpătuială se țineau cu dinții de putere. Pentru a reuși să se mențină în fruntea statului, dar și pentru a nu dispărea România de pe hartă, Carol al II-lea a încercat să intre pe sub pielea lui Hitler. Pentru a deflecta atenția soldaților, în special, de la umilințele încasate, fără luptă, de statul român, regimul carlist a găsit „țapul ispășitor“: evreii. Au fost prezentanți de propagandă drept oameni ai bolșevicilor.
În Telegrama către Marele Stat Major din 2 iulie este explicat ce s-a întâmplat la Dorohoi. Grănicerii îndoctrinați au căutat să se răzbune pe evrei. „Telegrama Nr. 11310 Gorun Către Marele Stat Major, Secția II În dimineața de 2 iulie, Reg. 3 grăniceri pază, venind din Basarabia, unde a avut dificultăți foarte mari cu evreii de la nord de Prut, trecând prin Dorohoi, s-au răzbunat. Au împușcat mortal 40 și au rănit 15. S-au devastat câteva prăvălii. Liniștea a fost restabilită imediat cu ofițerii și trupa. Regimentul 3 pază nu are nici o pierdere. Comunicarea o face colonelul Haluga, șeful de stat major al lui Ghiocel. D.O. Șeful de stat major Generalul Tătăranu“, se arată în document. Comandanții trupelor vinovate de pogromul de la Dorohoi nu au fost niciodată deferiți Curții Marțiale. Soldații și ofițerii implicați au primit doar pedepse administrative, de scurtă durată.
Sursa: adevarul.ro
