Macron critică ''logica de clan'' a PPE pentru că nu l-a exclus pe Viktor Orban

Macron critică ''logica de clan'' a PPE pentru că nu l-a exclus pe Viktor Orban

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a criticat vineri ''logica de clan'' de care în opinia sa ar fi dat dovadă Partidul Popular European (PPE) prin aplicarea doar a unei sancţiuni mininale premierului ungar Viktor Orban pentru încălcarea statului de drept, transmite AFP.

''Sunt adeptul clarităţii şi nu mi se pare că ar fi foarte clar'', a spus Macron în faţa presei după terminarea Consiliului European de primăvară. ''Pentru că nu am înţeles foarte bine dacă după următoarele alegeri (europarlamentare) parlamentarii lui Viktor Orban vor fi sau nu în rândurile PPE'', a explicat el mai departe. ''Această decizie seamănă izbitor cu toate deciziile deja luate în astfel de situaţii ani la rând, adică să fie privilegiată logica de clan în faţa forţei ideilor'', consideră preşedintele francez.

După ce l-au ameninţat cu excluderea din PPE în urma unei campanii cu afişe stradale în care preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, era prezentat împreună cu George Soros ca fiind un susţinător al imigraţiei ilegale, partidul Fidesz al lui Orban a fost în final doar suspendat din PPE, şi aceasta de comun acord cu şeful executivului ungar.

În contextul apropierii alegerilor europene, unele partide din PPE s-au temut că o excludere a Fidesz-ului ar risca să adâncească diviziunile dintre Estul şi Vestul UE şi mai ales că Orban s-ar putea alia în viitorul Parlament European cu formaţiuni de extremă dreapta cum ar fi Liga vicepremierului italian Matteo Salvini.AGERPRES


populare
astăzi

1 BREAKING Voi ați citit ce vrea să facă Savonea la Curtea Supremă?

2 VIDEO Fără precedent! / Priviți, la Brașov, două judecătoare au discutat cu protestatarii și le-au împărțit ceai!

3 VIDEO De urmărit acest dialog picant între „Blonda lui Coldea” și Marian Ceaușescu

4 VIDEO Surpriză de proporții / Armata ucraineană anunță că a încercuit trupele ruse din Kupiansk! Zelenski s-a filmat la intrarea în oraș

5 Au fost publicate poze cu Trump înconjurat de femei, dar și prezervative cu chipul său, din controversatul dosar Epstein