MAE: Condiţiile de intrare în Germania - revizuite, în contextul pandemiei de COVID-19

MAE: Condiţiile de intrare în Germania - revizuite, în contextul pandemiei de COVID-19

Autorităţile germane au revizuit condiţiile de intrare în Republica Federală Germania, în contextul pandemiei de COVID-19, astfel încât, începând de duminică, toate persoanele cu vârsta de cel puţin 12 ani trebuie să prezinte, la intrarea pe teritoriul acestei ţări, dovada vaccinării împotriva COVID-19, a trecerii prin boală sau rezultatul negativ al unui test, anunţă Ministerul Afacerilor Externe.

Potrivit informaţiilor publicate de autorităţile germane, documentele pot fi prezentate pe hârtie sau în format electronic şi trebuie redactate într-una dintre limbile germană, engleză, franceză, italiană sau spaniolă, precizează un comunicat al MAE transmis duminică AGERPRES.

Dovada vaccinării este acceptată numai dacă schema de vaccinare cu un vaccin omologat la nivelul Uniunii Europene este completă şi au trecut cel puţin 14 zile de la administrarea ultimei doze de vaccin, iar dovada infectării anterioare cu virusul SARS-CoV-2 şi, implicit, a vindecării se face în baza unui test de laborator efectuat cu cel puţin 28 de zile, dar nu cu mai mult de 6 luni înainte de intrarea pe teritoriul german, menţionează sursa citată.

De asemenea, dovada testării pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 se face prin prezentarea rezultatului negativ al unui test tip PCR efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea pe teritoriul german sau al unui test antigen efectuat cu cel mult 48 de ore înainte.

Regulile se aplică indiferent de modalitatea de acces pe teritoriul german (aeriană, terestră, navală).

MAE recomandă cetăţenilor români să se informeze temeinic anterior deplasării în Republica Federală Germania şi să consulte paginile de internet https://www.mae.ro/node/51913 , http://berlin.mae.ro/ şi http://www.mae.ro/ .

Ministerul Afacerilor Externe reaminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berlin: + 49 30 21239555, + 49 30 21239514 şi + 49 30 21239516, Consulatului General al României la Bonn: +49 228 6838135; +49 2286838211; + 49 228 6838244; + 49 228 6838254, Consulatului General al României la Munchen: +49 89 553307; +49 89 98106143, Consulatului General al României la Stuttgart +49 711 664 86 11, +49 711 664 86 12, +49 711 664 86 13, +49 711 664 86 14 şi +49 711 664 86 15, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României la Berlin + 49 160 157 9938, oficiului consular al României la Bonn +49 173 5757 585, oficiului consular al României la Munchen +49 160 208 7789 şi oficiului consular al României la Stuttgart +49 171 681 3450, mai precizează sursa citată. AGERPRES / (AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Ada Vîlceanu)


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Era omul Rusiei? / O anchetă de contraspionaj duce la demiterea comandantului polonez al EUROCORPS, locotenent-generalul Jaroslaw Gromadzinski

4 Nu le zice rău Ciucă...

5 „Lebăda neagră”, noul trend pe internet după prăbușirea podului din Baltimore. Ce teorii ale conspirației circulă pe rețelele sociale