MAE despre incidentul din Bellingham, Londra: Până în prezent nu există solicitări de asistență consulară

MAE despre incidentul din Bellingham, Londra: Până în prezent nu există solicitări de asistență consulară

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că, până în prezent, la nivelul misiunii diplomatice române din Londra nu au fost primite solicitări de asistență consulară din partea unor cetățeni români, după ce o mașină a intrat într-o mulțime de pietoni, duminică, în orașul britanic.

Sursă foto: Arhiva AGERPRES

"Ambasada României la Londra are în atenție incidentul produs în dimineața de 26 februarie , în care o mașină a intrat într-o mulțime de pietoni, în Bellingham, Londra", informează MAE, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit MAE, "misiunea diplomatică română a întreprins, în regim de urgență, demersuri pe lângă autoritățile locale, în vederea obținerii unor informații suplimentare cu privire la cetățenia victimelor și cauzele producerii accidentului".

Până în acest moment, arată ministerul, "la nivelul misiunii diplomatice române nu au fost primite solicitări de asistență consulară din partea unor cetățeni români afectați de acest incident".

Ambasada României la Londra monitorizează situația, fiind pregătită să acorde asistență consulară, indică Ministerul Afacerilor Externe.

Un bărbat a fost arestat duminică dimineața, fiind bănuit de șofat periculos și în stare de ebrietate, după ce a rănit cinci persoane în sud-estul Londrei, a anunțat poliția, potrivit DPA.

Poliția metropolitană a transmis că mașina condusă de bărbat a lovit mai mulți trecători înainte de a se izbi de un zid în zona Bellingham.

Patru bărbați și o femeie, cu vârste între 25 și 46 de ani, au primit îngrijiri medicale ca urmare a rănilor suferite. Trei persoane sunt în stare critică. Șoferul a fost tratat pentru o rană la cap, a anunțat poliția.

Potrivit Xinhua, incidentul a fost "un accident de trafic, neavând legătură cu terorismul".

AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Cea mai mare notă luată de Piedone în viața lui a fost un 6...

2 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”

3 Prima intoxicare aruncată pe piață de Antena 3, un sondaj realizat de fostul ginere al lui Dan Voiculescu

4 STENOGRAME „Eugen Mîrtz i-a inoculat victimei ideea că prin sexul anal a salvat-o de la moarte deblocându-i o chakră ce controlează punctele vitale”

5 VIDEO Surpriză totală / Cine ar fi „gurul” discipol al lui Gregorian Bivolaru săltat de mascați. Eugen Mârtz era invitat mereu la B1TV, la emisiunea Al…