MAE român: Tentaţia MAE rus de a transfera criza în relaţiile bilaterale, nefundamentată

MAE român: Tentaţia MAE rus de a transfera criza în relaţiile bilaterale, nefundamentată

MAE român: Tentaţia MAE rus de a transfera criza în relaţiile bilaterale, nefundamentată

Purtătorul de cuvânt al MAE, Brânduşa Predescu, precizează, într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, că "MAE a luat notă cu surprindere de comentariile purtătorului de cuvânt al MAE rus, Alexander Lukaşevici, în legătură cu unele declaraţii recente ale părţii române faţă de situaţia din Ucraina".

"România a susţinut şi susţine în continuare, împreună cu partenerii săi din UE şi NATO şi în termeni întru totul similari, necesitatea respectării independenţei, suveranității şi integrității teritoriale a Ucrainei. Aceasta este poziţia principială a României, susţinută consecvent şi în alte contexte similare, în care frontierele recunoscute internaţional au fost modificate unilateral sau puse sub semnul întrebării, cu ignorarea principiilor fundamentale ale dreptului internaţional", precizează purtătorul de cuvânt al Ministerului român de Externe.

Brânduşa Predescu afirmă că "tentația MAE rus de a transfera criza gravă pe care Federaţia Rusă o traversează, în prezent, în relația sa cu comunitatea europeană şi euro-atlantică în zona relațiilor bilaterale cu România este nefundamentată şi constituie o greșeală".

"Este regretabil faptul că acumulările pozitive înregistrate în cursul anului 2013 în dialogul bilateral româno-rus sunt relativizate de partenerii noştri de la Moscova, în contextul în care poziţia României nu urmăreşte altceva decât asigurarea durabilă a unui climat de stabilitate şi predictibilitate în Europa", mai afirmă Predescu.

Rusia a avertizat, vineri, România, pe tema unor declaraţii "antiruse" ale preşedintelui Traian Băsescu în legătură cu criza din Ucraina, Moscova subliniind că o deteriorare a relaţiilor nu este în folosul niciuneia dintre cele două părţi, relatează AFP.

Sursa: realitatea.net


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski

3 SURSE Cine sunt liderii PSD care au trecut de partea lui Titus Corlățean. Ce rol au Ponta și grupul de la Cluj

4 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

5 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE