MAE: Toate cele 441 de secţii de votare din afara României sunt operaţionale şi funcţionează normal

MAE: Toate cele 441 de secţii de votare din afara României sunt operaţionale şi funcţionează normal

Toate cele 441 de secţii de votare organizate în afara României sunt "operaţionale" şi "funcţionează normal", a informat, duminică, Ministerul Afacerilor Externe.

"În afara unor incidente tehnice izolate, care au fost rezolvate rapid, la primele ore ale dimineţii, toate activităţile din secţiile de votare din diaspora se desfăşoară în parametri normali. Prezenţa la vot a cetăţenilor români este substanţială, iar personalul Ministerului Afacerilor Externe implicat în procesul electoral depune eforturi susţinute astfel încât toţi cetăţenii români din străinătate să îşi exercite dreptul de vot", a precizat MAE, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES.

Potrivit MAE, la acest scrutin ministerul a organizat "un număr record" de secţii de votare, mai mare decât dublul numărului celor organizate la scrutinele anterioare.

"Astfel, prin comparaţie cu alegerile anterioare pentru Parlamentul European (2014, 2009 şi 2007 - când au fost organizate câte 190 de secţii), anul acesta s-au organizat cu 251 mai multe secţii de votare, numărul actual fiind de 441. Comparativ cu referendumul naţional pentru revizuirea Constituţiei din 2018 (378 de secţii), sunt organizate 63 de secţii în plus, iar în comparaţie cu alegerile parlamentare din 2016 (417 secţii), cu 24 mai multe secţii de votare. În concluzie, numărul secţiilor de votare pentru cetăţenii români din străinătate nu s-a redus, dimpotrivă s-a dublat, de la 190 la 441 în anul 2019. Lista secţiilor de votare a fost stabilită pe baza propunerilor misiunilor diplomatice ale României, care au ţinut cont de consultările cu comunităţile româneşti din străinătate, de solicitările acestora de organizare a unor secţii noi şi de evaluarea modului în care s-au desfăşurat procesele electorale anterioare în străinătate", a explicat MAE.

Ministerul de Externe reaminteşte cetăţenilor români aflaţi în străinătate că pot vota la oricare dintre secţiile organizate pe teritoriul statului în care se află temporar.

Prin urmare, în cazul în care la una dintre secţiile de votare se constată prezenţă mai ridicată, ce implică un timp de aşteptare mai mare pentru exercitarea dreptului de vot, MAE recomandă cetăţenilor români să se deplaseze la cea mai apropiată secţie. Acestea sunt organizate în sediile misiunilor diplomatice şi consulare ale României, în sediile institutelor culturale din străinătate, în cadrul consulatelor onorifice, dar şi în alte locaţii. Cele mai multe secţii de votare sunt organizate în Italia (76, cu 3 mai multe decât în 2016), Spania (50), Republica Moldova (36), SUA (31), Marea Britanie (29, cu 8 mai multe decât în 2016), Germania (25, cu 10 mai multe decât in 2016), Franţa (17), Austria (9), Belgia (8).

Conform MAE, pe parcursul zilei au fost semnalate aglomerări la unele secţii de votare din străinătate. Au fost semnalate situaţii punctuale în care grupuri compacte de alegători au sosit simultan la aceeaşi secţie de votare, afectând fluxul procesului de vot (un exemplu punctual vizează un grup de 5 autocare care au ajuns simultan la aceeaşi secţie de votare). De asemenea, au fost semnalate situaţii în care urnele de vot au fost umplute în urma exercitării votului de către un număr semnificativ de cetăţeni, fapt care a condus la întârzieri minore în procesul electoral, ca urmare a înlocuirii urnelor pline cu altele goale, a menţionat sursa citată.

"Precizăm că MAE a promovat constant informaţii cu privire la procesul electoral: numărul de secţii de votare, locaţia acestora, atât pe pagina web, precum şi pe conturile de pe platformele social media ale MAE şi ale misiunilor diplomatice şi oficiilor consulare ale României în străinătate. Demersul a fost dublat de către misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României, care au promovat pe plan local informaţii privind locaţia secţiilor de votare, procedura de vot, condiţiile în care poate fi exercitat dreptul la vot. Aceste demersuri au conferit alegătorilor posibilitatea de a se informa şi de a alege locaţiile proxime pentru exercitarea dreptului la vot. În acest sens, a fost creată pe pagina de internet a MAE o rubrică specială, permanent actualizată, care conţine informaţii electorale utile. Acestea au fost preluate, în timp real, pe conturile de socializare Facebook şi Twitter pentru a veni în sprijinul cetăţenilor români interesaţi. Lista secţiilor de votare este disponibilă aici http://www.mae.ro/node/48090 ", a mai informat comunicatul MAE. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 Așa se scrie istoria, oameni buni, din lucruri mărunte și neștiute...

2 VIDEO Atac cu rachete fără precedent al Ucrainei împotriva Rusiei

3 Voi ați văzut asta? / America, oameni buni...

4 Așa o fi?

5 VIDEO București 2024...