Mafioții României/Angajată a Protecției Consumatorului agresată de viceprimarul PSD al Constanței/Controla societatea fratelui său!

Mafioții României/Angajată a Protecției Consumatorului agresată de viceprimarul PSD al Constanței/Controla societatea fratelui său!

Mafioții României/Angajată a Protecției Consumatorului agresată de viceprimarul PSD al Constanței/Controla societatea fratelui său!

Viceprimarul municipiului Constanţa, Dumitru Babu de la PSD, este acuzat de o angajată de la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa că a agresat-o în timpul unei control la o societate. Așa cum reiese din postatea Mariei Obreja, angajații de la Protecția Consumatorului făceau verificări la societatea fratelui lui Dabu.

Ea spune că viceprimarul i-a oferit ulterior un buchet de flori, pe care ea însă l-a refuzat. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz pentru ultraj, anunță news.ro.

Maria Obreja, comisar în cadrul CJPC Constanţa, a povestit, vineri, pe pagina sa de Facebook, ce a păţit în timpul unei acţiuni de control şi cum a fost agresată de viceprimarul Dumitru Babu.

 „În cursul unei acţiuni de control, la care mă aflam împreună cu alţi trei colegi, aveam să cunosc latura nevăzută a caracterului pe care îl are Dumitru Babu, aflat în 2016 pe lista votată de mine. Năvălind în locul unde mă aflam cu colegii mei, acesta a vrut să îmi smulgă telefonul din mână şi bruscându-mă să mă dea afară din sediul societăţii în care mă aflam. A fost necesară atât intervenţia colegilor mei, cât şi a fratelui acestuia, cărora trebuie să le mulţumesc, pentru că nu ştiu unde ar fi putut ajunge lucrurile. Mă întreb, dacă pe femeile din viaţa dânsului le tratează la fel? Mă întreb, dacă pe soţia sau mama dânsului le-ar fi bruscat cineva, ce reacţie ar fi avut? Mă întreb, dacă asta este atitudinea pe care o are şi faţă de doamnele aflate în subordinea dânsului?”, a spus Maria Obreja.

Ea a mai afirmat că a depus plângere la poliţie şi că a primit un buchet de flori din partea lui Dumitru Babu, pe care l-a refuzat.

„Am depus astăzi (vineri - n.r.) plângere la poliţie, relatând incidentul, nu înainte de a-i oferi domului viceprimar Dumitru Babu, şansa de a îşi cere scuze personal, pentru întreg incidentul. Acesta mi-a trimis un buchet de flori, pe care i l-am lăsat personal la primărie, sperând că-l va oferi unei doamne din familia lui, şi povestindu-i ce «năzbâtie» a făcut, să afle părerea acesteia”, a mai transmis comisarul din cadrul CJPC Constanţa.

Reprezentanţii Poliţiei Judeţene Constanţa au anunţat, vineri după-amiază, că în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru ultraj.

"În cursul zilei de astăzi, la sediul Secţiei 5 Poliţie s-a prezentat o femeie, de 27 de ani, care a sesizat faptul că, la data de 7 mai în timp ce se afla în control, în calitate de angajat al CJPC Constanţa, la o societate comercială din municipiul Constanţa, ar fi fost agresată fizic de un bărbat care se afla în incinta societăţii respective. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj”, au transmis reprezentanţii IPJ Constanţa.

Dumitru Babu este viceprimar din partea PSD în cadrul Primăriei municipiului Constanţa din anul 2016.


Citește și:

populare
astăzi

1 Retragerea lui Piedone a devenit o chestiune de zile...

2 Foarte interesante amănunte...

3 „Le-am spus atunci, foarte clar: Într-o lună începe războiul”

4 VIDEO Trebuie să vedeți asta! / Cine o avea interesul ca tot ce poate elimina Rusia din Ucraina să fie dat doar cu pipeta?

5 Turcii intră surprinzător pe Autostrada Transilvania, pe tronsonul unde lucrează românii de la UMB!