Magazin de tricouri cu imaginea lui Putin, inaugurat la New York

Magazin de tricouri cu imaginea lui Putin, inaugurat la New York

Magazinul Peacemaker (Pacificatorul), al cărui sortiment constă exclusiv din tricouri cu imaginea preşedintelui rus Vladimir Putin, a fost inaugurat marţi, la New York, de ziua liderului de la Kremlin, relatează agenţia Itar-Tass, în pagina electronică.

Pe vitrina magazinului este pictat Putin în costumul lui Superman, având pe piept  stema Rusiei. Sub portretul liderului rus scrie "pacificatorul".

Designerul Julius Kasinskis a relatat că data inaugurării acestui magazin a fost stabilită intenţionat pe 7 octombrie, de ziua lui Putin.

El a adăugat că proiectul său are un scop "educativ" şi îi vizează pe tinerii occidentali.

"Noi am lucrat la acest proiect în decursul mai multor luni. Am conştientizat că acum este momentul petrivit pentru a-l lansa, în special, în contextul situaţiei din Crimeea şi a eforturilor depuse pentru soluţionarea crizei din estul Ucrainei. Însă cel mai important motiv este ziua de naştere a lui Vladimir Putin şi acesta este un cadou de ziua lui", a afirmat Kasinskis.

"Dorim să explicăm publicului american că Putin nu este un agresor în cazul situaţiei din Ucraina", a adăugat designerul.

Tricourile, având inscripţii "Putin Pacificatorul" şi "Tot ce ai nevoie este pacea", sunt vândute cu un preţ de aproximativ 25 de dolari fiecare. Potrivit lui Kasinskis, în curând în vânzare vor apărea şi scutece cu imaginea liderului rus.

La Moscova, Vladimir Putin a fost înfăţişat ca Hercule într-o expoziţie de artă ce a avut loc marţi.

În această expoziţie de artă, realizată pentru a celebra împlinirea vârstei de 62 de ani de către Vladimir Putin, cele 12 misiuni mitice au fost înlocuite cu evenimente din perioada mandatelor prezidenţiale ale lui Putin.

Preşedintele rus şi-a luat marţi zi liberă, pentru a-şi sărbători ziua de naştere în taigaua siberiană.

Putin s-a fi aflat la "circa 300-400 de kilometri distanţă de cea mai apropiată localitate", potrivit purtătorului său de cuvânt, Dmitri Peskov.

 


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE

3 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

4 „În a doua jumătate a anului situația categoric se va deteriora atât pentru firme cât și pentru populație”

5 VIDEO Primarul localității din care era fata de 14 ani oferă detalii șocante / Au fost identificați tinerii care au murit pe A1, loviți de un TIR