Mai are și o condamnare, de 8 ani/Dosarele Elenei Udrea aflate pe rol

Mai are și o condamnare, de 8 ani/Dosarele Elenei Udrea aflate pe rol

Elena Udrea, condamnată definitiv joi la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, mai are cel puțin două dosare penale aflate în diferite stadii. Ea nu a fost găsită de polițiști la domiciliul joi și a fost dată în urmărire.

Cel mai problematic dintre ele este un dosar DNA legat de finanțarea campaniei electorale din 2009. În martie 2021, Curtea de Apel a condamnat-o pe Udrea în primă instanță în acest dosar la 8 ani de închisoare, relatează g4media.ro .

În același dosar, Ioana Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, a fost condamnată la 5 ani de închisoare cu executare, iar Dan Andronic a fost achitat. Udrea a atacat sentința la Curtea Supremă. În același dosar, instanța a decis confiscarea a circa un milion de lei de la Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării și fost consilier prezidențial în mandatul lui Traian Băsescu.

Judecătoarea Claudia Jderu de la Curtea de Apel București a explicat în aproximativ 100 de pagini care au fost motivele pentru care le-a condamnat pe Elena Udrea și pe Ioana Băsescu la 8 și respectiv 5 ani de închisoare cu executare în dosarul finanțării campaniei electorale din 2012. Condamnarea este în primă instanță și poate fi atacată.

Potrivit motivării obținute în exclusivitate de G4Media.ro, probatoriul administrat de DNA și ulterior în instanță arată vinovăția inculpaților acuzați de spălare de bani, luare de mită și delapidare.

Un alt dosar de corupție pe numele Elenei Udrea este cel numit ”Hidroelectrica”, în care sunt judecați Elena Udrea și Dan Andronic. Elena Udrea e acuzată că a primit o mită de 3,8 milioane de dolari și, la pachet, ziarul Evenimentul Zilei.

În acest dosar, aflat în faza de judecată, Elena Udrea este acuzată că, în 2011, ar fi primit de la ”băiatul deștept” din Energie, Bogdan Buzăianu, prin intermediul lui Radu Budeanu (patronul de la acel moment al Cancan), o mită de 3,8 milioane de dolari și o creanță de 900.000 de mii de euro pe care Buzăianu o avea de recuperat de la Bobby Păunescu. Acesta din urmă gajase împrumutul de la Buzăianu cu acțiunile la revista Capital și ziarul Evenimentul Zilei. Așa ar fi ajuns Elena Udrea patroana reală a EVZ, potrivit DNA. (Sursa: Facebook)


populare
astăzi

1 Copiii care s-au aruncat îmbrățișați în fața unui TIR aveau 13, respectiv 15 ani. Motivul tulburător pentru care și-ar fi pus capăt zilelor

2 „Trăim deja cel mai sumbru scenariu” / Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin-Zelenski

3 BREAKING Cometa activă 3I / ATLAS ar putea fi o sondă extraterestră / Oamenii de știință de la Harvard vorbesc despre posibilitatea de a fi „vizitați” în …

4 SURSE Cine sunt liderii PSD care au trecut de partea lui Titus Corlățean. Ce rol au Ponta și grupul de la Cluj

5 Donald Trump l-a sunat pe Viktor Orban ca să-l întrebe de ce blochează negocierile de aderare a Ucrainei la UE