Mai multe organizaţii civice se delimitează de apelul făcut de Alistar şi Chelariu la adresa magistraţilor

Mai multe organizaţii civice se delimitează de apelul făcut de Alistar şi Chelariu la adresa magistraţilor

Mai multe organizaţii civice au anunţat luni că se delimitează de apelul făcut de "aşa-zişii reprezentanţi ai societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, Victor Alistar şi Romeo Chelariu", prin care aceştia condamnă suspendarea activităţii cu publicul de către unele parchete şi instanţe din ţară.

Organizaţiile sunt ActiveWatch, VeDem Just - Voci pentru Democraţie şi Justiţie, CeRe - Centrul de Resurse pentru Participare Publică, ECPI - Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice, Accept, Miliţia Spirituală, Asociaţia CIVICA, Iniţiativa România.

"Victor Alistar şi Romeo Chelariu nu reprezintă societatea civilă, ci societatea de partid, primul dintre cei doi fiind, de altfel, în cărţi pentru preluarea unui fotoliu ministerial în perioada guvernului Ponta. Faptul că cei doi sunt astăzi în CSM se datorează numai procedurii de alegere care permite ocuparea posturilor destinate reprezentanţilor societăţii civile de către favoriţii Senatului, iar nu a organizaţiilor neguvernamentale pe care ar trebui, teoretic, să le reprezinte. De altfel, Victor Alistar a şi acţionat cu dispreţ faţă de organizaţiile care nu i-au susţinut candidatura, invitând ONG-uri fără niciun fel de competenţă în domeniul justiţiei sau media (cum ar fi Asociaţia Profesională a Transportatorilor) la consultările referitoare la realizarea Ghidului privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media în 2017. Atât Alistar, cât şi Chelariu ar trebui să fie vocile care să atragă atenţia asupra simulacrelor de consultări cu asociaţiile profesionale ale magistraţilor care au loc în mod regulat la Ministerul Justiţiei şi unde participă aceleaşi câteva organizaţii apropiate de coaliţia de guvernare, deşi un număr din ce în ce mai mare de magistraţi se delimitează explicit de ele. În schimb, Alistar şi Chelariu se ocupă cu intimidarea magistraţilor care, frustraţi de atacurile repetate la adresa justiţiei, au fost împinşi la măsuri de protest extreme pentru breasla din care fac parte", se arată în comunicatul organizaţiilor.

Acestea spun că "susţin dreptul la liberă exprimare şi protest al magistraţilor din România", dar "se delimitează, totodată, de pretinşii reprezentanţi ai societăţii civile din CSM".

Pe 27 februarie, Victor Alistar şi Romeo Chelariu au făcut în calitate de membri ai CSM un "apel la responsabilitate şi respect faţă de justiţiabili", în care afirmă între altele că au luat act cu profundă îngrijorare de informaţiile din presă conform cărora, în semn de solidaritate cu acţiunile magistraţilor împotriva adoptării OUG nr. 7/2019, instanţe de judecată şi unităţi de parchet suspendă activitatea de relaţii cu publicul".

"În numele justiţiabililor, care au cauze de natură civilă sau penală în soluţionare, solicităm tuturor magistraţilor să nu se lase angrenaţi în acţiuni care sunt prejudiciabile pentru cetăţeni privind dreptul de acces neîntrerupt la justiţie şi un drept de petiţionare nealterat, indiferent de natura şi etapa procedurală a cauzelor lor. Abordarea conform căreia se vor trata cauzele urgente reprezintă o restricţionare a accesului la justiţie selectată în raport de criterii subiective privind urgenţa.(...) Statul de drept reprezintă domnia legii, iar în acest caz primii care trebuie să respecte legea şi dreptul cetăţenilor la acces la justiţie sunt magistraţii, în caz contrar subminarea cea mai profundă a statului de drept ar fi venită chiar de la magistraţi. Cerem să fie înlăturate măsurile adoptate şi, de îndată, să fie reluate activităţile judiciare şi cele de relaţii cu publicul, ştiind că justiţia este un serviciu aflat în slujba cetăţenilor, înfăptuindu-se în numele legii, fiind unică, imparţială şi egală pentru toţi, în care nimeni nu este mai presus de lege", se arată în apelul celor doi. AGERPRES


Citește și:

populare
astăzi

1 VIDEO Soldați ruși spunând adevărul despre ce se întâmplă cu armata lor în Ucraina

2 Urmează bomba acestor alegeri? / AUR nu îndeplinește „o condiție de fond, determinantă” și toate candidaturile ar putea fi respinse!

3 De citit...

4 VIDEO Frate, nu ți-ai dori să trăiești așa ceva... Ce o fi fost în capul piloților?

5 „A fost așa toată durata zborului de patru ore”