Mai multe state occidentale cer suspendarea Rusiei din Interpol

Mai multe state occidentale, printre care Marea Britanie şi SUA, au cerut Interpol să suspende Rusia din rândurile organizaţiei, a indicat luni ministrul de interne britanic, Priti Patel, transmite AFP.

Alături de Marea Britanie şi Statele Unite, Canada, Australia şi Noua Zeelandă au cerut 'suspendarea imediată a accesului Rusiei la toate sistemele' organizaţiei de cooperare poliţienească, cu 194 de membri.

'Acţiunile Rusiei constituie o ameninţare directă pentru securitatea indivizilor şi cooperarea internaţională în materie de aplicare a legii', a adăugat Priti Patel pe Twitter.

Această iniţiativă intervine în timp ce aliaţii occidentali încearcă să izoleze diplomatic şi economic Moscova din cauza invaziei ruse în Ucraina.

Duminică, secretarul de stat al SUA, Antony Blinken a declarat că a văzut 'informaţii foarte credibile privitoare la atacuri deliberate asupra unor civili care ar constitui crimă de război'. AGERPRES


populare
astăzi

1 Amenzi de până la 50.000 de lei pentru renovarea băii sau a bucătăriei fără acte

2 Hopa, ce avem noi aici? / „Familistul” Daniel Băluță, surprins la PSD luxury-show cu una de 27 de ani pe care a pus-o deja șefă la stat

3 Cinism la PSD / Adrian Năstase cere taxe de solidaritate după luxury-show-ul de la Timișoara

4 Tulburări politice europene – un român care câștigă 77.000 de dolari pe lună a atras atenția

5 Omul care îl ține în șah pe Dominic Fritz: cine controlează de fapt USR