Mai mulţi angajaţi ai gigantului farmaceutic AstraZeneca au fost arestați în cadrul unei anchete în China

Mai mulţi angajaţi ai AstraZeneca sunt vizaţi de o anchetă în China, a indicat joi pentru AFP gigantul farmaceutic britanic. Investigaţiile, potrivit agenţiei Bloomberg, privesc posibile colectări de date şi importuri ilegale de medicamente.

Ancheta vizează atât persoane care sunt încă angajate ale grupului, cât şi altele care nu mai lucrează acolo, însă toate au cetăţenie chineză şi au fost arestate "în cursul verii", a afirmat joi Bloomberg, fără a preciza dacă au fost eliberate între timp.

Investigaţiile sunt conduse de autorităţile din Shenzhen (sudul Chinei), potrivit agenţiei de presă.

"Suntem la curent că un mic număr de angajaţi ai noştri din China fac obiectul unei anchete", a răspuns joi în scris AstraZeneca pentru AFP, întrebată despre afirmaţiile făcute de Bloomberg, scrie Agerpres. "Nu avem alte informaţii de comunicat în acest stadiu", a adăugat compania.

Una dintre anchete are legătură cu colectarea de date despre pacienţi. Autorităţile suspectează o nerespectare a legilor chineze privind protecţia vieţii private, potrivit Bloomberg, care citează surse apropiate de dosar.

O altă anchetă priveşte posibile importuri ale unui medicament împotriva cancerului hepatic ce nu a fost aprobat pe teritoriul Chinei continentale, conform agenţiei de presă.

China este o piaţă cheie pentru AstraZeneca.

Compania, al cărei sediu central se află la Cambridge, în Regatul Unit, are 90.000 de angajaţi la nivel mondial.

Multinaţionalele raportează un mediu comercial din ce în ce mai dificil în China în ultimii ani. Acestea se plâng în special de lipsa de transparenţă în ceea ce priveşte legile referitoare la date şi de reţinerile prelungite ale angajaţilor.


populare
astăzi

1 Întârzierea la A0 Nord / Lotul 3, finalizat abia în septembrie, ține blocat și Lotul 4

2 US Open / Alcaraz și Serena Williams, surpriza serii; cine luptă în semifinale la dublu mixt

3 Senzaționalul interviu al lui Alexander Dughin: „Războiul Rusiei împotriva Rusiei. Uniunea Sovietică nu ar fi trebuit să fie distrusă în 1991”

4 „Eu mor cu crucea în mână dacă a luat un leu” / Fănel Bogos povestește cum a ajuns în biroul lui Bolojan și ce a discutat cu premierul

5 Via Carpatia / Autostrada pan-europeană de 3.000 km, gata până în 2030. România, nod strategic